Păzea, începe campania!

 Extrem de urâtă campania electorală românească. În loc să demonstreze concret ce au făcut pentru popor până acum, în loc să prezinte programe concrete și coerente de dezvoltare a țării, se apelează la cea mai ieftină formă de demagogie, practicată și verificată și în trecut, prin instrumente de propagandă agresivă.

În acest mod au câștigat alegerile și Adolf Hitler, și tov.Ion Iliescu, și Donald Trump.

Metoda e simplă, și a fost perfecționată de-a lungul veacurilor.

Se ia un popor care trăiește în sărăcie și mizerie, care abia-și duce existența de pe o zi pe alta, cu un sistem sanitar cu multe deficiențe, cu distrugerea constantă, sistematică a culturii și educației.

Pe acest fond, propaganda politică își face de cap.

În loc să arate poporului cum poate ieși din sărăcie, cum se poate ridica și cum poate evolua, în loc să ofere soluții, partidele politice stabilesc un vinovat, și arată poporului pe cine să dea vina. În loc să-și asume greșelile făcute, partidele creează un curent de ură contra adversarilor politici. Iar unele partide sunt mai bune la comunicarea de acest tip.

Și, din păcate, prinde. Suntem un popor impulsiv și boem. Ne înfierbântăm repede, punem botul la instigări care ating coarda sensibilă a neamului, și ne place să petrecem și să ne îndopăm și să bem până vine ambulanța să ne facă spălături stomacale. Avem nevoie de „pâine și circ”, că doar ne tragem din romani.

Și, pentru a-și menține mereu bazinul electoral, partidele ajunse la putere nu fac absolut nimic pentru a crește nivelul de trai.

La 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, două treimi din gospodării nu au apă curentă, și au buda în curte, iar consumul produselor de igienă este depășit în forță de consumul produselor alcoolice ieftine și de proastă calitate. Iar poporul nu protestează, pentru că primește, periodic, praf în ochi și pomeni electorale.

Avem memorie electorală scurtă, nu ținem minte câte am îndurat într-un ciclu electoral anterior, dominat de cei care, acum, ne promit marea cu sarea. Ne-am lăsat seduși de parangheliile electorale cu mici și bere, sau găleți cu sticle de ulei și pachete de zahăr și făină oferite gratis (dar plătite din bani publici, din banii noștri, sifonați cu grijă prin sisteme complicate de parandărături la achiziții publice supraevaluate.

Și, după cum am spus, inventăm un dușman pe care să asmuțim poporul. Cu un slogan pe măsură.

În anii 90, tov.Iliescu a blocat practic investițiile străine cu „nu ne vindem țara”. Sărac și cinstit, cum se autointitula pentru cretinii care-l credeau, Iliescu a închis ochii la crearea de către FSN a sistemului de furtișaguri care, perfecționat, dăinuie și azi.

Apoi, tov. Iliescu a găsit și dușmanul perfect: Soros. Magnat american, dar ungur la origine, suficient cât să gâdile umorile etnice ale poporului. Vina principală a acestuia? Oferea burse de studii în străinătate, într-o perioadă în care statul nu oferea așa ceva. Exista pericolul ca studenții români care mergeau să studieze „afară”, dincolo de cortina de fier să vadă că se poate și altfel, că se poate trăi în libertate și prosperitate, într-un sistem bazat pe economia de piață, și astfel să șubrezească sistemul socialist iliescian. Inevitabilul s-a produs, iar studenții care merg la studii afară sunt din ce în ce mai mulți. Iar ei se întorc cu idei de modernizare a statului, idei care-i deranjează pe politicienii retrograzi din partide.

Și așa ajungem la campania electorală prezentă.

Ultraconservatorii retrograzi reprezentați de PSD, Ghiță TV, Antena 3, ALDE, PMP și parțial PNL/PDL își bazează propaganda agresivă arătând poporului vinovați și dușmani, nu soluții.

Concret: Parlamentarii și-au acordat, lor și celor din administrația locală și centrală privilegii și pensii suplimentare nesimțite, care au încovoiat până la rupere bugetul de stat, în total dispreț față de sărăcia populației. Dar, în loc să recunoască faptul că nu au de unde scoate acești bani, au găsit dușmanul: tehnocrații care au avertizat că se apropie colapsul bugetului. Iar tupeul infractorului Dragnea este semnificativ: condamnatul penal își permite să amenințe cu pușcăria pe membrii guvernului care atrag atenția că bugetul e în curs de colaps.

La fel din discursuri anterioare, ideea lui Dragnea e copleșitoare prin nesimțire: vreți pâine, sau cătușe? Adică, dragă poporule, justiția e de vină pentru nivelul de trai, pentru că ne arestează pe noi, corupții, care ne-am dedulcit 26 de ani la banii publici. De aia poporule, nu ai pâine, pentru că justiția nu ne mai lasă să furăm. Căci, dacă am fura în continuare ca până acum, ai avea și tu, poporule, firimituri de pâine care să te amăgească un ciclu electoral.

Ordinele de la Bruxelles sunt de vină, că ne-au impus standarde și proceduri corecte, care ne cer, culmea, să muncim corect, să renunțăm la stilul ancestral „merge și așa”. Iar între muncă asiduă și ajutoare sociale, între stilul vestic și cel estic sovietizat, ce va alege poporul? Modernizarea, evoluția, sau rezistența la progres?

Peste toate astea, se reia, mai ales la Ghiță TV, la PSD și la adunătura de securiști ai lui Marian Munteanu, rețeta anilor 90: Soros ungurul e de vină că poporul o duce prost. Ți se rupe o unghie? Tehnocrații complotează cu Soros… Ai băut prea mult? Soros e de vină! Tulburări de erecție? Tehnocrații au băgat ceva în economie! Ai avut o recoltă proastă? Soros e de vină, că a băgat secetă.

Politicienii cu cururile lipite deja de fotoliile parlamentare n-au nici o vină, deși ei fac legile, nu ONG-urile. Cine știe istorie, știe la ce mă refer: Evreii sunt de vină că poporul nu se poate dezvolta. Evreii stau în calea fericirii și prosperității. Omul slab, obligat să-l țină în spate pe evreul gras… Este propaganda lui Adolf Hitler și a dr.Goebels, difuzată în notă isterică, cu titluri alarmante. Rețeta merge, astfel că a fost preluată de PSD (mândri că sunt români), și de Ghiță TV/PRU, cu titluri alarmante, cu fonturi largi, pe fond galben: Poporul o duce prost. De ce? Iudeo-masoneria mondială, Soros și „ordine venite de la Bruxelles”. Iar poporul, lipsit de mijloace oneste de informare, lipsit de cultură și educație, pune botul. 

Se vorbește despre interzicerea ONG-urilor (încălcându-se dreptul la asociere garantat de Constituție), multe din acestea având vina majoră că, fiind finanțate independent și din donații și cotizații, fără finanțare majoritară de la stat, nu depind de partide și nu răspund la ordinele de partid.

Iar PNL, care are o grămadă de bube, majoritatea preluate de la PDL, e în corzi, pentru că sunt absolut zero la comunicare, la contracararea propagandei…

Și n-avem nici o șansă să ieșim din mocirla asta care se repetă periodic.

 

Drum bun, Arsulici!

Motto: „Nu cerceta aceste legi,/ că ești nebun când le-nțelegi!/ Din codru rupi o rămurea/ Ce-i pasă codrului de ea!/ Ce-i pasă unei lumi întregi/ De moartea mea!”

Când suntem confruntați cu pierderea unei ființe dragi, ne simțim neputincioși. Ne dăm seama de imensitatea morții și de inevitabilitatea ei. Ne dăm seama de limitele noastre umane, și începe să ne chinuie o singură întrebare fundamentală: De ce?, dar un „de ce” special, pentru că rămâne veșnic fără răspuns.

În copilărie ne răspund părinții la „de ce-urile esențiale ale momentului, iar aceste răspunsuri ne formează personalitatea viitoare.

În adolescență și la maturitate, începem să ne căutăm singuri răspunsurile prin lectură și prin lecțiile zilnice pe care ni le dă viața.

Dar „de ce?”-  ul fundamental,  cel din fața bolii și a morții, rămâne fără răspuns pe această lume.  Există doar neputința de a interveni, și necesitatea de a te adapta cât mai bine noii situații.

Începe lupta cu lacrimile și suferința, și apare ca o licărire speranța că sufletul drag pe care l-ai pierdut a ajuns într-o lume mai bună. Pe veșnicele plaiuri ale vânătorii, în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, unde nu există nici întristare, nici suspin, ci numai viață veșnică.

Cele spuse mai sus sunt valabile indiferent de regn, specie, poziție pe lanțul trofic. Când suflețelul drag pe care l-ai pierdut face parte dintre cei care nu cuvântă, ai de înfruntat și lipsa de compasiune a unora dintre oameni, cei care nu înțeleg ce înseamnă acest suflețel.

Nimic nu ne pregătește pentru pierderea prietenului necuvântător, chiar dacă programa școlară, dintr-un sadism feroce al unor profesori geriatrici, chinuie copilașii cu lecturi dureroase precum „Puiul” sau „Moartea căprioarei”.

Arsulici, prietena mea apropiată, suflețelul meu drag, m-a părăsit, după o scurtă dar grea suferință. Boala secolului afectează și animalele, nu doar oamenii.

Este foarte greu pentru mine să accept dispariția ei, să mă obișnuiesc cu lipsa ei. Este foarte dureros gândul, după ce mi-a fost alături, cu credință, 12 ani, încă din momentul nașterii sale. Mi-a fost prieten și sprijin moral și mi-a alungat singurătatea înainte de căsătorie și de apariția lui Vlăduț.

Am speranța că a ajuns într-un loc frumos, însorit, unde se poate juca cu alte pisicuțe, unde poate vâna după pofta inimii, și unde se poate juca cu motocei și mingiuțe cât e ziua de lungă.

Nu sunt capabil să-i spun adio, inima mea nu acceptă. Îi spun, însă, „Drum bun, Arsulici”

O altă perspectivă

Ca pisicuță curioasă, am urmărit și eu recenta inflamare în mediul online privindu-l pe Pleșu.

Sincer, mă doare-n vârful codiței dacă este adevărat sau nu ceea ce s-a relatat. Nu am suficiente surse adevărate și sigure de informare pentru a-mi face o opinie de sine stătătoare. De aceea m-am gândit să abordez cazul descris pe FB dintr-o altă perspectivă,, aceea a obligației față de „notorietate”.

(în expunerea de mai jos nu mă refer la angajați ai SPP, SRI, MAI, SIE și altele de acest gen care trebuie să-i cunoască după mutră pe cei vizați direct)

Astfel, mi se pare de-a dreptul periculos ca precedent faptul că cineva și-a imaginat doar că o persoană poate să-și piardă locul de muncă doar pentru că nu a recunoscut pe o persoană publică. Este aberant să te gândești, ca om normal, că ai putea avea în Codul Muncii, în Contractul de Muncă (fie el colectiv sau individual), în Reculamentul Intern sau în fișa postului, obligația de a cunoaște după mutră persoanele așa-zis „publice” care apar cel puțin o dată la vreun post de televiziune. Ar fi o misiune de-a dreptul imposibilă. Dacă nu urmărești anumite televiziuni, n-ai cum să-i știi după față pe cei care apar acolo. De asemenea, dacă n-ai anumite preocupări aprofundate într-un domeniu, ai șanse mici să-i recunoști pe cei din respectivul domeniu.

De exemplu eu am o memorie foarte proastă a figurilor. Dacă nu m-aș uita 5 zile în oglindă, nu m-aș recunoaște nici măcar pe mine. Nu-mi recunosc vecinii, iar pe foștii colegi pe care nu i-am mai văzut de 20 de ani și nu au poze pe FB nu cred că i-aș recunoaște ușor (mă rog, îi recunosc după voce!). Am legături strânse cu domeniul juridic, însă anul trecut, la un Târg de carte în București, a trebuit să-mi atragă atenția soția că am trecut pe lângă judecătorul Dănileț, care are o oarecare notorietate. Lucrez în învățământ, dar dacă m-aș întâlni pe coridorul instituției unde lucrez cu ministrul Câmpeanu venit neanunțat, nu l-aș recunoaște. Și nu cred că mi s-ar putea desface conytractul de muncă pentru acest motiv! La câte o emisiune TV, dacă nu prind începutul când îi prezintă pe invitați, am probleme, căci nu prea recunosc pe nimeni din cei care nu apar zilnic.

Nici eu, nici alte cunoștințe de-ale mele nu-i recunosc pe stradă pe unii actori sau cântăreți, chiar celebri, mai ales dacă nu mă aștept să întâlnesc pe cineva cunoscut în locurile pe unde mă plimb. Mai mult, dacă aș trece pe lângă Pleșu pe stradă nu i-aș da nici o atenție, pentru că nu l-aș recunoaște. Da, apare la TV, dar nu pe Viasat History, nici pe Nat Geo, nici pe AXN, nici pe Duck TV, cele mai urmnărite posturi în gospodăria noastră. Iar „pe viu” oamenii arată ușor diferit față de televizor!

Revenind la literatură, dacă ar fi să ne luăm după Eminescu, nici sultanul Baiazid nu l-a recunoscut pe voievodul Mircea cel Bătrân după mutră, acesta fiind nevoit să se prezinte teatral (moșneagul ce-l priveși … e Domnul Țării Românești). Iar dacă ne luăm după gurile rele, Veronica Micle avea o memorie a figurilor atât de slabă, că se întâmpla să-l primească în pat pe Caragiale, crezând că-i Eminescu!

Am o cunoștință care a fost librar. Nu se uită la televizor, nici măcar nu are televizor, consideră probabil (și îi dau dreptate!) că televizorul tâmpește. Îl știe pe Pleșu după față, căci este o cititoare a revistei Dilema veche, dar sunt absolut convins că există scriitori români sau străini pe care nu-i știe.

Câți dintre librarii români, mai ales din afara Bucureștilor, l-ar recunoaște azi pe Constantin Chiriță (scriitor vândut și azi), sau pe Rodica Ojog Brașoveanu, sau pe Octavian Soviany? Dan Brown e un autor vândut în milioane de exemplare și la noi. Câți librari oare l-ar recunoaște după mutră când ar ajunge la casă pentru a plăti cărțile cumpărate?

Este pur și simplu o idee dusă la extrem să ne gândim că s-ar putea desface contractul individual de muncă al cuiva, sau i s-ar forța demisia, doar pentru că n-a recunoscut pe altcineva. Într-un astfel de caz, persoana dată afară ar avea, într-o Justiție corectă (în sensul de a nu se trage sfori și de a nu se „unge” judecătorii), câștig de cauză 100%.

Pe lângă cele notate mai sus, trebuie să mărturisesc că n-am mai auzit de reducere pe bază de mutră. Toate firmele serioase au forme mai moderne de acordare a reducerilor, de exemplu un cupon, o legitimație de client sau chiar un card de reducere, și au o bază de date cu clienții care beneficiază de reducere.

Nu știu dacă Pleșu a avut un astfel de instrument modern și dacă l-a avut, l-a prezentat. Nu știu dacă patronul de la librăriile Humanitas a anunțat oficial, printr-o circulară, în întreaga rețea de librării, că Pleșu are reducere. Însă în cazul în care Humanitas nu distribuie cupoane de reducere, ci acordă reduceri după figură, atunci sper că în susmenționata circulară l-au descris foarte bine pe Pleșu.

Căci, repet, este aberant să te gândești că poți să impui cuiva în fișa postului să recunoască pe altcineva!

Concluzie băsistă: Victor Viorel e profund corupt, și de aceea lui Pleșu nu i se dau onorurile necesare!

Concluzie neoliberală: Cuplul mafiot Ponta-Ghiță umilește intelectualii adevărați!

Concluzie Antena 3: Regimul aberant impus de Băsescu și clica lui au dus la situația în care un mare filosof să fie umilit în librărie!

Concluzie România TV: În exclusivitate, detalii cutremurătoare și imagini ale complotului anti-Pleșu!

Concluzie Iohannistă: Ghi-ni-on!

Din succesele USL: Succese în sănătate (I)

Sinistrul Ministrul Sănătății s-a trezit azi lăudând sistemul de sănătate, după ce EBA a născut la Spitalul Universitar (Sunt curios dacă Ebei i s-a cerut să-și cumpere medicamentele necesare de la farmacie, sau i s-au dat din spital căci, în cele 14 zile cât am fost eu acolo anul acesta, în vreo 7 zile mi s-a cerut să-mi aducă mie rudele medicamente pentru tratamentul în spital…).

În același timp însă, pentru pacienții de rând sistemul de sănătate funcționează ușor diferit: femeile care nu sunt fiicele președintelui nasc la lumina lumânării…

Îl „felicit” pe această cale pe contabilul de la Sănătate, pentru care sistemul funcționează perfect: Cheltuielile spitalelor sunt mult reduse dacă pacienții ajung cât mai repede la lumina lumânării…

USL dovedește încă o dată că poporul nu contează, câtă vreme nomenclatura de partid și de stat o duce bine!

Sunt convins că, în curând, pacienții care vor avea norocul să scape cu bine din sistemul de sănătate moșit de Nicolaescu în două mandate, vor dori să-l vadă pe acesta „la lumina lumânării”…

PS: Nicolaescu rezolvă simultan două probleme. Dacă la Sănătate cheltuielile cu pacienții scad, la BOR se va înregistra un spor accentuat al încasărilor de la rudele pacienților, crescând vânzările la lumânări…

Să facem valuri pentru Vlăduț!

În 6 iulie are loc, la Bazinul Olimpic exterior din Complexul Sportiv „Lia Manoliu”, Swimathon București, eveniment de strângere de fonduri pentru proiecte și cauze locale, organizat de Fundația Comunitară București în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare. Între cauzele susținute de Swimathon București se află și Vlăduț, care, la doar 6 luni are nevoie de transplant de ficat.

„Swimathon este întâlnirea plină de energie între oameni care cer ajutorul şi oameni care sar în apă să-i ajute. Este un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante. Organizaţiile sau grupurile de iniţiativă înscriu cauze din comunitatea locală, companiile şi înotătorii aleg pentru ce se implică, iar susţinătorii donează pentru fiecare lungime de bazin înotată de favoriţii lor. Evenimentul are loc pe 6 iulie la Bazinul sportiv olimpic Lia Manoliu şi este coorganizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti şi Asociaţia pentru Relaţii Comunitare.”

Pentru Vlăduț vor face valuri vedeta TV Roxana Iliescu, căreia pasiunea pentru înot și dragostea pentru copii îi dau energia și determinarea pentru sprijinirea lui Vlăduț, și echipa de înotători a Porsche România (Dragoș Ion, Andrei Suciu, Laszlo Illyes, Cristian Ion și Silvică Tănase).
Vă rugăm și pe voi să faceți valuri, susținându-l pe Vlăduț și cele două echipe care înoată pentru el. Puteți să susțineți cele două echipe care înoată pentru Vlăduț aici, selectând, din meniul drop-down al formularului, pe Roxana Iliescu sau Team Porsche România.

Vlăduț este susținut și de Allen Carr Easyway Romania, care oferă 10 locuri la o sesiune anti-fumat, iar toate încasările obținute în urma acestei sesiuni extraordinare vor fi donate lui Vlăduț. Pentru cei interesați, această sesiune va avea loc pe 14 septembrie 2013.

Săptămâna viitoare, vineri, plecăm cu Vlăduț spre Gent (Belgia). Vlăduț este așteptat la Spitalul Universitar din Gent luni, 08 iulie, la ora 08.30 dimineața, când va fi internat pentru investigațiile preliminare, iar în 15 iulie este programat transplantul.

Din păcate Ministerul Sănătății acoperă doar o parte din costurile enorme ale transplantului. Ne-a fost aprobată doar suma estimată de belgieni pentru transplant, 67763,7 euro, sumă care acoperă strict transplantul și spitalizarea necesară transplantului. După cum ne-a spus Prof. Dr. Xavier Rogiers, coordonatorul echipei de transplant, în cazul în care, Doamne Ferește!, ar interveni complicații, costurile transplantului pot ajunge la 100000 de euro.

La această sumă se adaugă și alte costuri (transportul cu avionul, consultațiile, analizele și evaluările pre-transplant, controalele medicale post transplant, medicamentele imuno-supresoare și cazarea de dinaintea transplantului și de după transplant, având în vedere că va trebui să ajungem acolo cu o săptămână înainte de transplant și să rămânem câteva săptămâni după transplant), costuri care se ridică, estimativ, în jurul sumei de 60.000 de euro, bani pe care nu-i avem încă.

Până acum am reușit să strângem 10.000 de euro, bani care acoperă transportul cu avionul și cazarea pe o perioadă de 2 luni (de exemplu, la hotelul cu care colaborează spitalul și la care ni s-a făcut rezervarea, o zi de cazare, fără masă, costă 80 de euro, un preț mic față de tarifele practicate în mod curent în Gent), rămânând o sumă mică pentru celelalte cheltuieli medicale implicate de transplant (la care ne-am referit mai sus).

Nu putem amâna plecarea noastră, deoarece nu știm cât mai rezistă organismul lui Vlăduț, și nu dorim să-i periclităm starea de sănătate. Și așa, sărăcuțul de el, este tot mai galben, icterul fiind din ce în ce mai pronunțat, iar pielea îl mănâncă din ce în ce mai tare. Mai mult, și mersul la plimbare, la aer curat, cu el, este foarte problematic, deoarece, datorită bolii sale, nu am putut să-i facem nici unul dintre vaccinurile necesare la vârsta sa.

Spitalul Universitar din Gent ne așteaptă să fim acolo în 08 iulie la ora 08.30 dimineața, și vom fi, chiar dacă, în acest moment, nu știm cum vom face față costurilor medicale suplimentare.

De aceea apelăm la sprijinul tuturor celor cu inimă mare:

Veniți și faceți valuri pentru Vlăduț! Veniți în data de 6 iulie la Swimathon și sprijiniți echipele care fac valuri și înoată pentru sănătatea lui Vlăduț, pe Roxana Iliescu și Team Porsche Romania. Puteți să susțineți cele două echipe care înoată pentru Vlăduț aici.

Răspuns

Cel mai suspendat murfatlariot are o nouă preocupare: de ce femeile rome (foste „țigănci împuțite”, reevaluate) pot ține 5-6 copii iar românca nu poate?
Ei bine, să încercăm să-i răspundem:

Cei mai mulți țigani folosesc puradeii ca mijloc de producție, îi trimit la cerșit, la căutat prin gunoaie, la furat, la cules ciuperci sau fructe, la vândut flori etc. (venituri neimpozabile!). Iar țiganul face rost de bani ca lăutar sau ca zilier sau pur și simplu fură (deci bani neimpozabili). Țigăncile fac bani din înșelarea tuturor românilor creduli (ca să nu zic cretini), din ghicit, și, de multe ori, din furt. Venituri neimpozabile, deci. Și îi rog pe toți ipocriții care se vor arăta indignați de ce am scris, să-și țină dracului gura.

N-am văzut prea des țigani care să se arate preocupați de bunăstarea sau viitorul copiilor lor. Există și astfel de țigani, dar aceștia au în general un număr mic de copii.

Românii, în schimb, se gândesc: cum pot să cresc copii? Îmi permit, sau nu? Ce salariu am, ce facturi am, ce rate am, îmi mai rămân bani pentru copii? Mai ales când un dezaxat a decis și furtul a 25% din salariu!

Nu e ieftin să crești un copil, darmite 2 sau mai mulți. Un bebeluș trebuie îmbrăcat, hrănit, înfășat în scutece. Și astea costă. Iar firmele care produc articole pentru copii profită de faptul că tu ca părinte vrei să-i asiguri copilului tot ce e mai bun ca să crească mare și sănătos, și pun prețuri nerușinat de mari, deoarece o mare parte a prețului e dată doar de renumele firmei, nu de calitatea produsului.

Înainte de naștere, consultațiile medicale costă. Bi-testul, triplu-testul, amniocenteza, toate acestea costă. La naștere, și în timpul spitalizării după naștere, îngrijirea normală în spital are costuri „neoficiale”. Ca să-ți schimbe cearșaful, costă. Ca să-ți dea ambele feluri de mâncare, sau ca să nu-ți scuipe în ciorbă, costă. Ca să pună și dezinfectant când se spală wc-urile, te costă. Ca să te ducă din salon la control cu scaunul cu rotile, costă.

Un scutec costă între 0,50 bani și 2 lei pe bucată, în funcție de măsură, marcă și magazin. Și folosești, la început, minim 10 scutece pe zi!

Biberoanele costă între 5 lei bucata și 70 de lei bucata (campionii nerușinării în materie fiind Avent și Chicco).
Detergentul pentru hăinuțe costă, sterilizatorul de biberoane costă, încălzitorul de biberoane costă.

Dacă ai nevoie să-l hrănești cu lapte formulă, costă. Dacă trebuie să-i dai și un lapte special, e tragedie, firmele furnizoare pun adaosuri atât de mari, încât o cutie de Cystilac de 900 grame costă 305 lei (iar Vlăduț consumă, în acest moment, o cutie la 4 zile!).

Hăinuțele costă foarte mult, și te țin doar 2 – 3 luni, căci repede rămân mici.
Jucăriile costă. Șamponul costă. Șervețelele umede, cremele antiiritante costă.
Cărucioarele costă între 300 de lei și 8000 de lei. Pătuțurile costă.

Dacă un copil e bolnav, medicamentele costă. Analizele medicale costă (căci nu toate investigațiile și analizele pot fi făcute în rețeaua de stat).
Ca să găsești loc la grădiniță, costă. Rechizitele școlare costă, manualele costă, uniforma școlară costă.

Cum poate o româncă, cu salariul dijmuit cu 25% de un dezaxat, să spere măcar că va avea mai mult de 2 copii?

Nu toți românii au făcut bișniță cu blugi și țigări. Nu toți românii își permit să impună angajarea copiilor pe 7000 euro la Luxten. Nu toți românii își permit să-și impună odraslele semianalfabete ca europarlamentari „independenți”…

Cam acestea sunt, pe scurt, motivele pentru care femeile românce nu-și permit să aibă 5-6 copii…

Un copil este o binecuvântare, și aduce o mare bucurie. Nu poți face copii la comandă, cum vrea bisuspendatul să impună.

Mă miră că încă nu a interzis avorturile și nu a reinstituit și decorația de „mamă eroină” de pe vremea împușcatului…

Trei vite

Trei vite au trăit ieri o zi foarte plictisitoare. Ca atare, având mâncărimi în cur provocate exclusiv de alimentația cu carnea de sub șa și iarba din pustă, s-au pus pe făcut declarații.

Prima vită se plânge că poporul lider la numărul de sinucideri pe cap de locuitor nu s-a împăcat încă cu Tratatul de la Trianon. Poate ar trebui să inițieze un program guvernamental prin care să distribuie Xanax în doză suficientă cât să vindece definitiv această psihoză colectivă.
Dacă ar fi avut un pic de creier și n-ar fi fost orbită de ura antiromânească, respectiva vită ar fi considerat ca zi de doliu național nu 4 iunie, ci 29 august. Pentru că în 29 august 1526, în urma bătăliei de la Mohacs, Ungaria și-a pierdut independența, devenind pașalâc turcesc (Țările Române, deși plăteau tribut, nu au devenit niciodată pașalâc!). Iar Tratatul de la Trianon ar trebui să-i bucure pe acești zevzeci, căci din acel moment Ungaria și-a recâștigat independența. Dar niște imbecili dominați doar de ură nu reușesc să înțeleagă acest lucru…

A doua vită, plătită din banii contribuabilului român, ajunsă senator din prostia poporului român care înghite prea multe obrăznicii ale acestor jigodii, a declarat că „România ar trebui să renunțe la câteva elemente de paranoia”. Aici îi dau dreptate. România ar trebui să renunțe definitiv la elementele paranoice și destabilizatoare intrate în parlament sub sigla lalelei ofilite, după cum ar trebui să renunțe și la elementele paranoice ale aceleiași lalele ofilite, aflate la guvernare, care colcăie prin Ministerul Educației, și care spurcă aerul țării prin măsluirea manualelor de istorie a românilor.

A treia vită, plătită tot din banii țării, ne spune că autonomia este singura posibilitate ca maghiarii să se simtă confortabil în România. Foarte bine, dacă nu se simt confortabil aici, să plece dracului în pustă, să-și instaleze acolo niște fotolii pentru mai mult confort, și să ne lase pe noi în pace. „Ubi bene, ibi patria”, așa că pot oricând să se ducă unde le e bine și … confortabil. Nimeni nu-i ține cu forța aici, au mai mult decât autonomie, au de-a dreptul libertatea de a se căra dracului de aici. Și îi reamintesc vitei că un senator al lalelei ofilite se simte foarte confortabil aici, făcând avere din defrișarea iresponsabilă a pădurilor României.

Mă deranjează profund că statul român, căruia eu îi plătesc taxe, nu a luat poziție față de aceste declarații. Știu că principiile creștine impun să întorci și celălalt obraz, dar aici nu e cazul. Deja prea mult ne-am lăsat călcați în picioare și batjocoriți de acești nemernici iredentiști obsedați doar de autonomie și Trianon.
Unde sunt autoritățile? Așa-zisul președinte al Senatului face ce știe el mai bine, doarme! Premierul probabil caută în legătură cu acest subiect vreo declarație mai veche a altuia, ca să o plagieze, prezidentul e prea preocupat de Albă ca Zăpada, iar ministrul de externe face ce știe el mai bine: se ascunde, căci n-are coaiele suficient de mari și tari să-și ia rolul în serios și să apere demnitatea țării…

Mică absență

De 10 zile sunt internat în spital. Abia azi mi s-a permis accesul la calculator pentru 10 minute.

Când revin, am să public impresiile de la „bolniță”, și voi continua cu articolele, cu o frecvență mai regulată, sper…

Vă salut cu prietenie, dragii mei

CFR low-cost??? Hm!

 

 A apărut o știre potrivit căreia CFR va încerca introducerea transportului în regim low-cost pe ruta București – Constanța.

În general low-cost înseamnă un cost redus, iar acest cost redus este asigurat printr-o scădere calitativă a serviciilor oferite.

Mă întreb ce înseamnă asta în viziunea CFR? Majoritatea garniturilor sunt murdare, put de-ți mută nasul, iar banchetele sunt incomode (mai ales la așa-zisele vag oane „modernizate”, cu spațiu foarte strâmt intre banchete). De asemenea, multe trenuri întârzâie, deoarece merg cu o viteză de melc anchilozat…

Trenurile noastre colcăie de cerșetori de toate vârstele și aromele. În plus, în Gara de Nord, cu complicitatea conductorilor, sunt lăsați în vagoane niște indivizi dubioși, care strâng fonduri în numele Antenei1, fără ca vreunul din ei să poată dovedi apartenența la acest post, sau vreo delegare din partea acestui post (apropo, în Codul Penal fapta este denumită „înșelăciune”, iar angajații CFR care le înlesnesc infractorilor  activitatea sunt complici, și ar trebui pedepsiți ca atare). Tot cu complicitatea angajaților CFR, în vagoane au acces vânzători de ziare, aceștia oferind la vânzare, cu ușor suprapreț, ziarul de „azi”, tipărit în urmă cu 3 zile…

Ce ar însemna o nouă scădere a calității serviciilor? Să călătorim pe vagoane-platformă, fără scaune? O viteză mai mică, tinzând spre valori negative? O duhoare mai mare? Cerșetori mai mulți? Chiar sunt curios…

Mai mult, în acest moment, prețul unui bilet București – Constanța, la clasa a doua, InterRegio, este circa 60 de lei… Pentru călătoria „cu nașul”, studenții plătesc cam 10-15 lei…

Ce ar însemna în acest caz „low-cost”? Scăderea prețului biletelor până la nivelul prețului „cu nașul”? Sau obligarea nașului să-și scadă pretențiile la doar 5 lei?

Vom trăi și vom vedea…

În luptă cu birocrația

Cât valorează un contribuabil? Enorm, în an electoral, când contribuabilul urmează a-și exercita dreptul de vot! Și absolut nimic, în anii obișnuiți! Și asta este valabil indiferent cine e la guvernare.

Înainte de vot ni se promite marea cu sarea, ni se promite o altfel de guvernare, în care vor umbla cânii cu covrigi în coadă, după cum zice o vorbă din popor. Iar după vot, câinii au doar rol de miel, în unele piețe, înainte de Paște. Iar covrigii? Sunt o dovadă a nivelului de trai scăzut, indiferent de sistem.

Ne putem da seama cât de mici și neînsemnați suntem, atunci când avem de înfruntat birocrația. O birocrație care este construită în așa fel încât să fie eficientă doar în a pune cât mai multe piedici cetățeanului. Mai mult decât oricând se face simțit vechiul sistem PCR – Pile, Cunoștințe, Relații…

Trăitori pe aceste meleaguri, am învățat să înfruntăm cu stoicism birocrația. Este moștenirea noastră, pe care o transmitem din generație în generație, mereu „îmbunătățită”, amplificată… Și învățăm de mici să o înfruntăm… Stăm la cozi, înjurăm, scrâșnim din dinți și pregătim invariabilul plic sau nelipsita pungă de cadou. De fapt, birocrația a ajutat la dezvoltarea unei afaceri de succes, producerea de pungi de cadou, de toate mărimile, formele și culorile, bune pentru orice ocazie, fie că e o pungă lunguiață, numai bună pentru o sticlă de țuică adevărată, de la mama ei (dacă ești ardelean și vii cu treabă pe la vreo autoritate publică din capitală) sau pentru o sticlă de Johnny Walker Blue Label (în cazuri mai simandicoase), fie că e o pungă paralelipipedică, bună pentru clasicul pachet de cafea (Alvorada din vremea comunistă fiind înlocuită de Amaroy, Tchibo sau Jacobs) sau pentru cutia de bomboane (cartușul de Kent, care făcea minuni înainte de 1989, a devenit desuet)…

Căci funcționarul public s-a născut obosit, și-și petrece timpul de muncă odihnindu-se, și s-a născut supărat, iar tu, care ai de a face cu acest funcționar supărat, trebuie să-l mulțumești…

Singura mea mirare este încremenirea industriei de plicuri la formele clasice. Iar această încremenire determină și exodul peste hotare a specialiștilor noștri… Păi cum să practici în mod civilizat medicina, de exemplu, câtă vreme nu se găsesc plicuri de dimensiunea emisiunilor monetare? Plicurile sunt în prezent ba prea mici, tu fiind nevoit să îndoi bancnotele, șifonându-le, ba prea mari, incomod de strecurat rapid în buzunarul halatului sau al sacoului…

Cred că ar fi o bună soluție ca, în imediata apropiere a instituțiilor publice și a spitalelor, să se găsească papetării speciale, în care să poți găsi plicuri de dimensiunea bancnotelor, pentru fiecare tip de bancnotă în parte (lei, euro, dolari), și să poți găsi și plicuri cu ușor burduf, astfel încât să suporte grosimi mai măricele, dacă e vorba de o grosime mai mare a teancului (acestea fiind folosite pentru vizitele la ministere sau la primării).

Iar plicurile clasice, vechi, să le folosim doar când băgăm în ele celebra bancnotă din Botswana…

Acest text este o ficțiune, fiind inspirat de lupta noastră pentru salvarea lui Vlăduț, orice asemănare cu situații reale fiind pur întâmplătoare…