Pentru cine are răbdare…

01/06/2011

Promit că până duminică apare și un text nou… Acum sunt în tren spre București, dar sunt obosit și nu-mi prea iese… Iar mâine am să fiu la muncă toată ziua…


Weekend…

28/03/2011

În acest week-end am fost iar acasă. Adică la Cluj, de data asta. Și, oricât am încercat să mă pun la punct cu ce mai e prin țară, n-am avut la ce să mă uit la televizor. Peste tot erau mestecate și răsmestecate niște pipilix răsuflate, care nu aduceau absolut nimic nou, doar confirmau că românii au o pasiune pentru turnătorii și pâre, indiferent pe ce subiect, indiferent unde.

Iar reporterii păreau și ei plictisiți, nici măcar nu se oboseau să caute știri adevărate. Mă rog, noua generație de absolvenți de jurnalism la vreo particulară la ID, nu știu nici să-și scrie corect numele. Astfel am putut auzi ca breaking news faptul că Boc și-a luat pantofi de 250 de lei, iar a doua zi s-a oprit la un fast food să mănânce. Astea erau marile știri…. Vacs… Nu-mi place mie Boc, dar omul e totuși prim ministru, are nevoie de pantofi, nu poate umbla în bascheți. Și orice om normal la minte își ia pantofi comozi, buni, de calitate. Nu am ce-i reproșa lui Boc la această fază. Și eu port Otter, de exemplu, și nu-s ieftini. Că doar nu-s femeie să-mi iau pantofi care mă jenează doar pentru că-s la reducere sau pentru că se asortează cu prezervativul 😀 Iar de fast food, ce să zic? I-a fost foame omului, e firesc. Ce, reporterii nu manâncă? Și ce dacă a oprit la fast food? E major, știe ce face. Și oricum, nu mai e pericol ca mâncarea junk food să-i afecteze creșterea 😀 (n-aș fi crezut că o să ajung vreodată să-l apăr pe piticuț). Și două zile, cam orice comentariu atât la A3 cât și la RTV era despre pipilix, despre centrala japoneză și despre Pepe și Oana. Îhhhhhhhhhhhhh

Nici pe net n-a abundat în știri interesante. Mi-a atras atenția doar o știre despre Szobi Cseh. Doamne, urât pot îmbătrâni unii. În loc să stea dracului liniștit, ca lumea să și-l amintească din filmele unde era Buză de Iepure, el vrea să ne arate că i se potrivește mai bine porecla Creier de Molie. Proaspăt deconspiratul turnător al Securității vrea să-și întărească simpatiile bășiste prin amenințări a adresa lui Ciutacu și Badea. Nu-i apăr, se pot apăra și singur. Vreau însă să remarc altceva: Cascadorul vrea să-i învețe pe cei doi democrația, căci prea mult și-au exprimat liber opiniile. Probabil că prea multe lovituri la cap i-au afectat creierul, altfel ar fi remarcat hilarul declarațiilor sale. Adică democrație e doar dacă spui ce spune și Chiorul. Dacă îți exprimi liber opinii la posturi de televiziune neagreate de bețivul de la Cotroceni, gata, trebuie să te învețe Cseh democrație cu pumnul. Și mai ilar e faptul că un turnător al Securității vrea să dea lecții de … democrație. Căci doar pe vremea secujrității, înainte de 1989 era democrație adevărată, nu? Democrația pe care securiștii băsiști vor să ne-o bage pe gât cu forța. Rușine, Szobi Cseh, te-ai prostit la bătrânețe…

În încheiere, vreau să le dau un sfat noilor fotbaliști: Nu-l luați pe R. Lucescu antrenor dacă vreți să aveți ceva rezultate.

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Explicație

08/02/2011

Știu, datorez o explicație pentru absența mea îndelungată. Nu sunt prea multe de zis… După revelion am fost mult prea scârbit de viața politică și n-am avut nici un subiect care să merite atenția mea. După câteva zile, lucrurile s-au precipitat… Am primit o ofertă de a fi detașat 6 luni la instituția ierarhic superioară (mă rog, vorba vine superioară, căci nu ne aflăm în subordonarea, ci în coordonarea respectivei instituții), ofertă pe care am acceptat-o, spre surprinderea mea.

Având în vedere distanța și durata detașării, a trebuit să-mi aduc urgent la zi toate lucrările, să pun ordine în hârtii și dosare, să fac opis-uri la dosarele finalizate. O muncă de Sisif, care mi-a ocupat absolut tot timpul, adăugându-se la celelalte activități curente, de pregătire a dosarelor în curs (inclusiv 2 deplasări, la Aiud și București). Practic, din 10 ianuarie până în 26 ianuarie nu am dormit decât 4 ore pe noapte, n-am mai avut vreme nici de stat pe internet, n-am mai umblat pe bloguri, n-am mai citit, am intrat doar pe site-urile de care aveam nevoie pentru serviciu.

În 27 și 28 ianuarie am fost la București la o consfătuire, în 29 eram din nou acasă, la Arad, iar în 30 plecam din nou la București, unde mă aflu și acum, și unde voi face umbră pământului timp de 6 luni, dacă nu va interveni ceva neprevăzut.

Îmi place Bucureștiul. Sunt între puținii ardeleni care iubesc orașul acesta. Dar nu iarna. Ci primăvara și spre sfârșitul verii, după ce dispare arșița. Mai ales primăvara e superb, când încep pomii să dea în floare. Din păcate mai e încă ceva vreme până atunci…

Sunt în București deja de 10 zile, și am avut parte de „deliciile” oferite de capitală… Am văzut muncitorii de la drumuri cum aruncau zăpada de pe șosea pe trotuar, acesta fiind modul în care au înțeles să facă deszăpezirea… Pe cei de la primării îi doare-n pulă că n-ai pe unde circula, trotuarele fiind pline de zăpada degajată de pe șosele (câte înjurături au primit de la mine pe tema asta Oprescu și așa-zisul general Onțanu…) Am avut și „plăcerea” ca, tot în sectorul lui Onțanu, să am o întâlnire de gradul III, la ceas de seară, cu o haită de câini furioși, care doreau să-mi capseze blănița (dar n-au reușit 😀 )

Pe scurt, cam asta ar fi… Deocamdată sunt în București, nu se știe până când… Și de azi sper să revin la un ritm normal al postărilor.

Pe prietenii mei (nu-i enumăr, de teamă să nu scap pe vreunul) îi rog să mă ierte pentru absența mea îndelungată

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Pe drumuri

21/09/2010

Iar sunt pe drum… de data asta spre Cluj-Napoca. O nouă ocazie de a mă „bucura” de „minunatele” servicii oferite de CFR…

Aventura a început la casa de bilete. Am cerut biletul, dus-întors, prețul total fiind 113,30 lei. I-am dat casierei 150 lei și 30 de bani, ca să nu se plângă că nu are mărunt, și se apucă să-mi numere restul… cu un leu mai puțin, 36 de lei. M-am uitat lung la bilet, la rest și la casieră, și, când să mă iau de matematica ei, o aud: Vai, mă scuzați, v-am dat mai puțin cu un leu, abia acum am observat… Mă rog, n-am mai avut ce să spun, am luat leul, m-am strâmbat și am plecat. Hoțul neprins e negustor cinstit, iar casiera avea un tupeu de pedelic… Nu e prima dată când în gara din Arad se „greșește” restul. Probabil casierele mizează pe faptul că te grăbești la tren și nu mai stai să socotești atent restul primit. Căci sunt aproape convins că a făcut-o intenționat, dar nu am cum să dovedesc.

Mă uit pe bilet, am vagonul 3. E un tren rapid, cu vagoane de Săgeată albastră. Deși e incomod și de obicei e frig, prefer această garnitură deoarece are priză. Deși trenul se formează în Arad, garnitura e trasă la peron doar cu vreo 10 minute înaintea plecării. Mă uit atent, și văd că e un singur vagon, și trag concluzia extrem de logică (în opinia CFR) că e vagonul 3.

Se deschide ușa și mă izbește un damf de budă nespălată de câteva sute de ani, cred că până și microbii au emigrat din cauza mirosului. Surprinzător, în vagon e cald (A fost soare în Arad, și destul de cald afară, probabil de aia era cald, căci la ora la c are scriu acest text, la 3 ore de la plecare, s-a făcut destul de rece). Trece conductorul, plictisit, și-l întreb dacă vagonul este, într-adevăr, vagonul 3, și-mi zice că da. Îi spun că așa am numărat și eu. Probabil se prinde că-l iau la mișto, că zice supărat că s-au scos două vagoane, că nu e nevoie, că traficul e mic (e drept că în tren nu s-au urcat, din Arad, în total, mai mult de 30 de persoane). Când l-am întrebat de ce nu s-au scos vagoanele 2 și 3, să rămână vagonul 1, a dat din umeri… Mă rog, nu mă pot pune cu logica CFR…

Prin zona unde stăteam eu lângă priză era și un bade care mergea la Oradea. Schimbăm vreo câteva vorbe în legătură cu ora plecării, și tipul pare mirat, că el știa că pleacă după ora 19.00. Îi zic că nu, că la 18.46 pleacă. El: Da ce tren îi? Rapidul de Cluj! El, surprins: Ce? Rapidu de Cluuuuj? Că mi-o zîs controlorul că mere la Oradea… Răspund: Da, rapidul de Cluj, dar trece și prin Oradea, stați liniștit… El: Apăi io credeam că-i personalu… Că rapidu nu oprește unde vreu io să cobor… Își ia grăbit bagajele, și coboară. Buuun, acu nu era greu să creadă că acesta e vreun personal, după duhoarea din vagon și după praful de pe jos…

La Oradea urcă trei indivizi, unul cu mutră de cocalar cretin, ceilalți doi mai tuciurii, încruntați, cu aspect de „francez” imigrat în România prin programul „noua transhumanță pe 300 de euro” inițiat de Sarkozy… Par relativ inofensivi, și stau liniștiți până la un moment dat când încep să se foiască de parcă ar avea hemoroizi, și încep să-și facă poze de grup, singuri, cu un telefon mobil al unuia din ei. și după poze, vaaaai, încep să pună muzică pe telefonul mobil… un fel de manele combinate cu muzică indiană… brrr…. Noroc că am căștile în urechi, așa că am dat sonorul mai tare, să acopăr zgomotul lor…

Sper ca restul drumului să continue fără incidente. (și, cu toată democrația care-mi mângâie sufletul, cu toată prezumția de nevinovăție pe care încerc să o acord tuturor, nu mă pot împiedica să sper că vor coborî la Huedin sau Aghireș, înainte de Cluj, căci nu mi-ar plăcea să-i știu în spatele meu în gară…

P.S. N-am uitat de textul referitor la concediu, vine și acela…

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


În vacanță

21/08/2010

Sunt în vacanță, printre valurile mării… De aceea nu prea scriu… Am ceva în pregătire, sper sa pot posta luni sau marți… Dar nu știu dacă voi reuși… Am program strict: plajă, băi în mare, și mult, mult somn… Plus că săptămâna trecută am fost doborât de căldura excesivă, iar modemul de net de la Vodafone părea să intre în grevă, colaborând foarte prost cu mine (rușine, Dinu Patriciu!)

Salutări tuturor!


La drum pe căile ferate…

22/06/2010

Unul dintre avantajele evidente ale meseriei mele este că am ocazia să mă plimb prin țară ca pielea pe pulă, pe la diferite instanțe.
Dezavantajul evident este că, deoarece am avut proasta inspirație să-mi fac mașina maioneză, trebuie să apelez la serviciile oferite de CFR.

Nu întotdeauna am șansa unui tren direct între destinațiile dorite, așa că încerc să aleg varianta optimă, atât ca ore, cât și ca tren (încerc să vânez trenurile în care pot găsi priză, pentru laptop). Așa am făcut și astăzi, când mă întorc de la Tg. Mureș la Arad. Singurul tren direct pe această rută este la 6 dimineața, ceea ce-l face complet neinteresant pentru mine. Am ales deci o variantă combinată, cu schimb la … (o să spun mai jos unde am schimbat trenul).

Ajung fără evenimente la stația de schimb, cu o „săgeată albastră”. Aveam de pierdut cam o oră și jumătate. După o scurtă explorare în jurul gării, m-am pus pe așteptat în gară. Trenul pe care-l așteptam este Inter City București – Arad. În buna tradiție cu care CFR-ul ne-a obișnuit, trenul a sosit cu o precizie englezească: nu a ajuns nici măcar cu o secundă mai devreme decât cele 50 de minute de întârziere anunțate, ba chiar le-a și depășit ușor. Spre surprinderea mea, vocea care a anunțat întârzierea a motivat această întârziere (intemperii) și și-a cerut scuze în numele CFR (spre deosebire de celelalte dăți când așteptam același tren, în aceeași gară, cu aceeași întârziere, chiar și pe vreme bună de primăvară!).

Am văzut la viața mea multe gări, atât în țară, cât și peste hotare, atât în est, cât și în vest. Dar această gară este specială. De ce? Pentru că pe peretele dinspre peroane, are o placă de marmură care atesta inaugurarea, în 2006, a respectivei stații CFR, ca fiind „eurostație”! Măi să fie, mi-am zis… Eurostație…. Hai s-o explorez… Ploua de mama focului, așa că mișcările mi-erau limitate.

Gară mică, nu prea aveai ce vedea… Un chioșc de ziare… bar… restaurant… și cam atât… Gara e destul de frumoasă, dar neîntreținută. Prin tavanul fals curgea apa. Mirosul specific de corp nespălat și jeg latent, impregnat în pardoseală și pereți.

La un moment dat, trebuie să mă duc la toaletă. Nu era nici un indicator, așa că întreb la Informații. O iau pe coridorul indicat, și-mi dau seama că sunt în direcția bună. Cum? Ghiciți, nu e greu! Înăuntru? O adevărată toaletă de eurostație! Gradul de civilizație al unei țări este dat și de toalete. Ei bine, noi o dovedim din plin! Nici măcar nemții, elvețienii sau francezii nu au așa ceva! O adevărată poveste! Horror, bineînțeles! O toaletă specifică unei țări în curs de subdezvoltare cum e România!

Vasul de toaletă – fără capac. Bazinul – cu furtunul tăiat, fără capacul care acoperă instalația. Curățenia? De nedescris! Abia aștept să ajung la Arad să-mi fac câteva doze de vaccin antitetanos! După un pișu înlăcrimat din cauza mirosului înfiorător (nu cred că mai am nici un fir de păr în nas!), dau să mă spăl pe mâini. Trei chiuvete, nici una nu avea bateria funcțională. Mă îndrept spre ușă, și văd locul unei prize cred, din care se iveau trei fire neizolate (probabil din programul guvernamental de reducere a populației!). Mă duc să văd și cum e la toaleta femeilor, în hol, unde sunt lavoarele. Hopa, aveau oglinzi… Și culmea, o chiuvetă avea și bateria completă și funcțională. Mă spăl pe mâini și ies. Pe peretele din hol, mă uit la întrerupătoare: lipsă. Doar carcasele de metal au rămas. N-am fost curios să văd dacă aveau curent… Mai încolo, pe perete, un fost hidrant. Distrus și fără furtun. Oare chiar nimeni nu face controale aici, în Eurostație? Nici Sanepidul, nici pompierii? Nici protecția consumatorilor? (că erau câțiva consumatori înrăiți, numai buni șă preia frâiele puterii dacă Zeusului i se va întâmpla vreo suspendare).

Și peroanele erau o adevărată poveste. Majoritatea trenurilor opresc la linia 3, cu un peron jos, semidistrus, de pe care abia te urci în tren dacă nu ai condiția fizică a unui alpinist amator. Apărători de intemperii există doar deasupra scărilor de la pasajul subteran. Băncile? Erau. Rupte, majoritatea, că doar e „Eurostație”. La linia 1 e ceva mai bine. Dar, din motive care îmi scapă, nu e folosit nici măcar pentru liniile internaționale sau Inter City. Ce e deosebit? Peronul este înălțat la nivelul vagonului, foarte civilizat, ca să nu depui prea multe eforturi. Doar e fostă gară regală. Ce gară e? Vedeți din pozele de mai jos.

PS am compilat mai multe fotografii într-o singură imagine. Din păcate, încă mă descurc greu la prelucrări de acest fel, deci calitatea imaginii rezultate, în care am înghesuit vreo 11 poze, parcă, nu e cea mai bună, dar voi învăța, cu timpul.

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Pe mâine!

22/06/2010

Am vrut să postez azi un articol nou însă n-am reușit: În trenul care mă purta de la Arad la Tg Mureș nu existau prize. Scriu pe fugă aceste rânduri, și vă las în compania a doi mari interpreți.
Mâine, după ce termin treaba prin burg, mă retrag la McD sau la Mureș Mall, unde sunt prize, si postez ceva…

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Pe coclauri (3)

30/05/2010

Drumul de la Zalău la Cluj a fost o plăcere, mai ales pentru că n-am fost eu la volan, ci un amic. Tolănit ca un belfer pe scaunul din dreapta, am putut admira drumul… (am remarcat și drumul prost și gropile de la ieșirea din Zalău).

Având după amiaza liberă în Cluj, am ieșit să fac câteva cumpărături, cât să am ce mânca zilele următoare… Ca de obicei, am lăsat în Carrefour mai mulți bani decât planificasem…

Luni am pornit de la Cluj la Târgu Mureș, de data aceasta cu autocarul, deoarece nici pe această rută nu am găsit tren direct, ci doar cu schimb în Războieni, și cu un parcurs orar aproape dublu față de autocar. Un drum superb, în care am putut și admira drumul, între câteva reprize scurte de somn (bine că nu eram la volan 😀 ).

Ajuns în Târgu Mureș m-am cazat, și am luat-o la pas prin centru (văzusem deja orașul în fuga mașinii unui prieten care m-a luat de la autocar și m-a lăsat la locul de cazare). Nu mai fusesem prin Târgu Mureș de aproape 30 de ani, așa că am străbătut alene centrul (Din păcate am uitat aparatul foto la Cluj).

Am rămas impresionat plăcut de curățenia orașului (a doua zi dimineața, în drum spre Tribunal, am văzut cum erau măturate trotuarele de niște cetățeni harnici escortați de gardieni vigilenți).
Multă lume se plimba seara prin oraș, era o seară foarte plăcută. Din păcate, fiind sărbătoare, unele magazine erau închise. Erau închise și chioșcurile de ziare, astfel încât nu mi-am putut procura o hartă a orașului.

Am intrat și în Mureș Mall. La chioșcul de ziare de la parter, plin de ziare și reviste, dar nimic din ce m-ar fi interesat. Vânzătoarea m-a impresionat neplăcut prin „competența” răspunsurilor. Am intrat în librăria Diverta, unde am rămas la fel de neplăcut impresionat prin pustietate… Foarte puține titluri, foarte puține cărți, parcă era părăsită. Nici măcar o vânzătoare care să mă întrebe dacă mă poate ajuta cu ceva, cum se întâmplă în alte locații Diverta. Pur și simplu părea că îi doare în cur de clienți. Partea nasoală e că, pentru prima dată, nu mi-am cumpărat nici o carte dintr-un oraș vizitat, n-am avut ce…

Am urcat la food-court, remarcând cu plăcere că era și un fast food chinezesc (din păcate doar specialități cu pui, dar delicioase), pe care l-am onorat cu o comandă de 3 porții diferite (la pachet). Mi-a plăcut atât servirea ca atare, cât și fata care servea (o dulcică mignonă, finuță, ochi frumoși și sâni mici, un deliciu).

Mi-au plăcut oamenii, de câte ori am intrat undeva (cu excepția librăriei Diverta) mi s-a răspuns foarte frumos, politicos, o plăcere. În drum spre locul de cazare am dat și peste o benzinărie Petrom, de unde mi-am cumpărat și o hartă (mă rog, am cumpărat-o cam degeaba, având în vedere că am reușit a doua zi să mă rătăcesc cu harta în mână =)) ).

Clădirea Tribunalului este o clădire cochetă, veche, din păcate insuficient de bine îngrijită. Frumusețea arhitecturii în interior era umbrită de pereții murdari, care n-au mai văzut cam de multișor mângâierea unui trafalet. Lipsa fondurilor este o scuză și nu prea. Din taxele de timbru se strâng fonduri însemnate. Din păcate aceste fonduri nu sunt venituri ale Justiției, ci ale consiliilor locale. De aceea, Justiția nu va avea niciodată suficienți bani pentru a-și întreține clădirile în mod firesc, normal și decent.

După ce am terminat treaba la Tribunal, având în vedere că aveam de omorât niște timp până urma să plec cu un amic spre Cluj, am pornit la o nouă plimbare prin oraș. M-am plimbat prin cetate, remarcând cât de prost întreținută este, deși e un obiectiv turistic important. Partea dinspre Catedrala reformată era frumos îngrijită și curată, dar partea administrată de autoritățile locale era cam neîngrijită… Niște muncitori se agitau cu ridicarea unor căsuțe și chioșcuri, căci urma să înceapă ceva festival (cred că zilele orașului, nu-s sigur). Am luat-o spre Casa Memorială Avram Iancu (din păcate era închisă). M-am întors spre centru, unde am intrat în catedrală. Din păcate aceasta e foarte prost luminată și e greu să admiri toate picturile din interior…

În așteptarea amicului meu, m-am înfipt într-un fotoliu din McDonalds, la o cafea și un cheeseburger, profitând de faptul că este între puținele McD dotate cu prize pentru clienți. Cât am stat în McD, am remarcat că lumea se uita la mine cam ca vaca la tren văzându-mă cu laptopul. Am remarcat, de asemenea, câteva trupe de țigani. M-am înfiorat văzând cât de mulți țigani sunt în Târgu Mureș. Am văzut și numeroase fete frumoase, îmbrăcate cu gust, dar și multe pițipoance și pițiponci…

Drumul spre Cluj a fost lipsit de evenimente majore. Am putut admira peisajul montan. Am remarcat însă cu neplăcere, câte căruțe erau pe drum, deși era drum european. Și a doua zi, de la Cluj la Arad, cu același amic, am zărit multe căruțe pe drumul Cluj-Oradea (drum european!), după cum am văzut și cât de înfiorător de prost este drumul Oradea –Arad, drum care are mari șanse să rămână la fel de prost, având în vedere că se „repară” pe tronsoane, iar între tronsoanele deja reparate sunt multe gropi, și petice sărite. Din experiența altor șosele văzute, știu că după ce se vor finaliza tronsoanele restante, se vor naște cratere între tronsoane, iar tronsoanele mai vechi se vor strica, șoferii neputând avea vreodată șansa să parcurgă o șosea asfaltată bine și uniform…
Sunt curios să văd mâine drumul Arad – Deva și retur…

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Pe coclauri (2)

30/05/2010

După cum spuneam, după un somn scurt, dar odihnitor, m-am trezit într-o dispoziție muuuult mai bună, accentuată de faptul că norii s-au risipit în mare parte, și un soare superb încălzea atmosfera și sufletul. Mi-am amintit și că am rădăcini și în acest oraș, prin străbunicii mei.
Văzut la lumina soarelui, centrul orașului e chiar drăguț, cochet. Am plecat de la Hotel Porolissum într-o „expediție de recunoaștere”, să văd unde e Tribunalul. Am găsit ușor clădirea, cam la 15 minute de mers pe jos de la hotel, o clădire nouă (sau proaspăt renovată), arătând foarte bine, umbrită de mulți copaci falnici. Pe drumul de întoarcere spre centru, am dat peste Librăria Gheorghe Șincai, bine aprovizionată, cu o librăreasă foarte serviabilă. Îmi uitasem cartea de citit în bagajul lăsat la Cluj, astfel că mi-am și luat ceva de citit, lăsând 100 de lei pe trei cărți…

M-am întors spre hotel cu un scurt ocol, trecând prin Carrefour Expres, aflat în centru, prin fața Primăriei și pe lângă Inspectoratul Școlar Județean, aflat într-o clădire nouă (sau proaspăt renovată). Vizavi de Primărie, o mare clădire de sticlă, care nu prea cadra cu restul clădirilor. După un scurt popas la hotel, unde am lăsat cărțile și restul cumpărăturilor, am ieșit iar, pe platoul din fața Consiliului Județean și a Sălii Sindicatelor, unde era multă lume ieșită la plimbare. Mi-am luat un ziar local pentru colecție, am observat și neglijența autorităților locale (de sub asfalt țâșnea apă, risipindu-se într-o baltă de proporții respectabile, la nici 100 de metri de Consiliul Județean. Sunt convins că regia locală de apă nu a suferit pierderi, acestea fiind transferate pe factura locuitorilor, în „buna” tradiție românească. Am vrut să intru și în Activ Plazza Mall, dar acesta avea un program tare ciudat, se închide la ora 19, așa că n-am mai apucat să-l văd.

După așa o plimbare lungă, mi se făcu foame. Am ales terasa Restaurantului Porolissum. Deși pe terasă am înțeles că nu se mănâncă de obicei, domnișoara de la terasă a fost foarte drăguță, mi-a adus un meniu din restaurant, de unde am ales, și mi-a adus prompt comanda făcută. Ciorba de văcuță a fost delicioasă, cărnița fragedă, iar ceafa de porc „Porolissum” mi-a desfătat papilele gustative într-un mod tare plăcut. Aerul curat de seară și mâncarea bună m-au îndemnat la somn, așa că m-am retras la hotel.

Camera de la hotel a fost super ok. Încuietoarea era pe bază de card magnetic, nu cu cheie, dar m-am descurcat. Patul a fost super confortabil, la fel fotoliile de lângă pat, unde am stat să-mi verific mesajele… Baia avea în schimb un mare neajuns, lumina fiind mult prea discretă pentru un cititor înverșunat 😀

Datorită „atenției” celor de la registratura Tribunalului, care au înregistrat greșit dosarul, am terminat treaba destul de repede, printr-o amânare (mă rog, verificând dosarul pe portalul instanțelor, am văzut că nici grefierul nu strălucea la categoria atenție: dosarul apare menționat ca fiind amânat pentru data de 18 iunie 20110 (!) dar simultan și pentru data de 29 iunie 2010).

Drumul de la Zalău la Cluj a fost plăcut, m-a dus un amic cu mașina și, povestind, nici n-am remarcat trecerea timpului.

(Va urma)

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Pe coclauri (1)

25/05/2010

Iar sunt pe drumuri, este una din explicațiile faptului că n-am mai scris așa de multa vreme.

Deși e o muncă stresantă și, uneori, obositoare, unul dintre avantajele meseriei este că mai apuc să văd țara, măcar câte un pic, și pe fugă, nu pe îndelete, cum mi-ar plăcea. Astfel, urmare a unor strămutări decise cu totul arbitrar de către înțelepții judecători de la ICCJ, pașii m-au purtat la Zalău, Târgu Mureș și Cluj.

Ca să ajungi din Arad la Zalău e o adevărată aventură. Cred că aș fi putut ajunge, într-un timp mult mai scurt, la Bagdad!

Neavând mașină, și nedorind să-mi înghesui gingașa făptură (de o majă și jumătate) în autocar, am apelat la serviciile CFR-ului.

Am plecat din Arad miercuri noapte. Acceleratul Timișoara – Sighet, un „clasic” al genului horror olfactiv.Vagonul de clasa 1 era aproape gol… În înțelepciunea sa deosebită, CFR ține neapărat să-i înghesuie pe toți plătitorii de bilet în același compartiment, deși i-ar fi putut rări un pic. Așa, erau 3 compartimente pline-ochi, restul goale. Nu-s mâță proastă, așa că mi-am mutat codița într-un compartiment gol și, până la Cluj unde trebuia să schimb trenul, nu m-a deranjat decât controlorul… (există și dezavantaje să călătorești singur în compartiment, că n-ai cu cine lăsa bagajele ca să mergi să te piși. Mă rog, cunoscând trenul, că mai făceam naveta cu el în facultate, am evitat cu stoicism buda).

La Cluj, aveam de stat o oră până la următorul tren… Am profitat de ocazie să fug până acasă, să-mi las o parte din bagaj. Mă sui în următorul tren – săgeată albastră – și am profitat de existența prizei, ca să-mi verific mailurile, până la Jibou, unde trebuia să schimb iar trenul. Iar aventură. Legătura spre zalău o aveam la 5 minute, iar Săgeata în care mă aflam întârzia…. Noroc că a fost foarte amabilă conductoarea, și a sunat la Jibou să țină trenul de Zalău, ca să prind legătura.

Ajung la Zalău, ploua, și era întunecat rău (deși era doar vreo 10 dimineața.) Când dau să ies din gară, abia am reușit să trec de un stol de ciori o gloată de țigani… Noroc că dimensiunile, asortate cu privirea neprietenoasă, mi-au deschis drumul :D. Din fuga taxiului până la hotel, orășelul mi-a lăsat o impresie proastă, de oraș cenușiu, mohorât, impresie care, însă, mi s-a schimbat total după amiază, când a ieșit soarele (și după ce trăsesem un pui de somn…)

(Va urma)

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”