Din succesele USL: Succese în sănătate (I)

01/09/2013

Sinistrul Ministrul Sănătății s-a trezit azi lăudând sistemul de sănătate, după ce EBA a născut la Spitalul Universitar (Sunt curios dacă Ebei i s-a cerut să-și cumpere medicamentele necesare de la farmacie, sau i s-au dat din spital căci, în cele 14 zile cât am fost eu acolo anul acesta, în vreo 7 zile mi s-a cerut să-mi aducă mie rudele medicamente pentru tratamentul în spital…).

În același timp însă, pentru pacienții de rând sistemul de sănătate funcționează ușor diferit: femeile care nu sunt fiicele președintelui nasc la lumina lumânării

Îl „felicit” pe această cale pe contabilul de la Sănătate, pentru care sistemul funcționează perfect: Cheltuielile spitalelor sunt mult reduse dacă pacienții ajung cât mai repede la lumina lumânării

USL dovedește încă o dată că poporul nu contează, câtă vreme nomenclatura de partid și de stat o duce bine!

Sunt convins că, în curând, pacienții care vor avea norocul să scape cu bine din sistemul de sănătate moșit de Nicolaescu în două mandate, vor dori să-l vadă pe acesta „la lumina lumânării”…

PS: Nicolaescu rezolvă simultan două probleme. Dacă la Sănătate cheltuielile cu pacienții scad, la BOR se va înregistra un spor accentuat al încasărilor de la rudele pacienților, crescând vânzările la lumânări…

Anunțuri