Ca pisicuță curioasă, am urmărit și eu recenta inflamare în mediul online privindu-l pe Pleșu.
Sincer, mă doare-n vârful codiței dacă este adevărat sau nu ceea ce s-a relatat. Nu am suficiente surse adevărate și sigure de informare pentru a-mi face o opinie de sine stătătoare. De aceea m-am gândit să abordez cazul descris pe FB dintr-o altă perspectivă,, aceea a obligației față de „notorietate”.
(în expunerea de mai jos nu mă refer la angajați ai SPP, SRI, MAI, SIE și altele de acest gen care trebuie să-i cunoască după mutră pe cei vizați direct)
Astfel, mi se pare de-a dreptul periculos ca precedent faptul că cineva și-a imaginat doar că o persoană poate să-și piardă locul de muncă doar pentru că nu a recunoscut pe o persoană publică. Este aberant să te gândești, ca om normal, că ai putea avea în Codul Muncii, în Contractul de Muncă (fie el colectiv sau individual), în Reculamentul Intern sau în fișa postului, obligația de a cunoaște după mutră persoanele așa-zis „publice” care apar cel puțin o dată la vreun post de televiziune. Ar fi o misiune de-a dreptul imposibilă. Dacă nu urmărești anumite televiziuni, n-ai cum să-i știi după față pe cei care apar acolo. De asemenea, dacă n-ai anumite preocupări aprofundate într-un domeniu, ai șanse mici să-i recunoști pe cei din respectivul domeniu.
De exemplu eu am o memorie foarte proastă a figurilor. Dacă nu m-aș uita 5 zile în oglindă, nu m-aș recunoaște nici măcar pe mine. Nu-mi recunosc vecinii, iar pe foștii colegi pe care nu i-am mai văzut de 20 de ani și nu au poze pe FB nu cred că i-aș recunoaște ușor (mă rog, îi recunosc după voce!). Am legături strânse cu domeniul juridic, însă anul trecut, la un Târg de carte în București, a trebuit să-mi atragă atenția soția că am trecut pe lângă judecătorul Dănileț, care are o oarecare notorietate. Lucrez în învățământ, dar dacă m-aș întâlni pe coridorul instituției unde lucrez cu ministrul Câmpeanu venit neanunțat, nu l-aș recunoaște. Și nu cred că mi s-ar putea desface conytractul de muncă pentru acest motiv! La câte o emisiune TV, dacă nu prind începutul când îi prezintă pe invitați, am probleme, căci nu prea recunosc pe nimeni din cei care nu apar zilnic.
Nici eu, nici alte cunoștințe de-ale mele nu-i recunosc pe stradă pe unii actori sau cântăreți, chiar celebri, mai ales dacă nu mă aștept să întâlnesc pe cineva cunoscut în locurile pe unde mă plimb. Mai mult, dacă aș trece pe lângă Pleșu pe stradă nu i-aș da nici o atenție, pentru că nu l-aș recunoaște. Da, apare la TV, dar nu pe Viasat History, nici pe Nat Geo, nici pe AXN, nici pe Duck TV, cele mai urmnărite posturi în gospodăria noastră. Iar „pe viu” oamenii arată ușor diferit față de televizor!
Revenind la literatură, dacă ar fi să ne luăm după Eminescu, nici sultanul Baiazid nu l-a recunoscut pe voievodul Mircea cel Bătrân după mutră, acesta fiind nevoit să se prezinte teatral (moșneagul ce-l priveși … e Domnul Țării Românești). Iar dacă ne luăm după gurile rele, Veronica Micle avea o memorie a figurilor atât de slabă, că se întâmpla să-l primească în pat pe Caragiale, crezând că-i Eminescu!
Am o cunoștință care a fost librar. Nu se uită la televizor, nici măcar nu are televizor, consideră probabil (și îi dau dreptate!) că televizorul tâmpește. Îl știe pe Pleșu după față, căci este o cititoare a revistei Dilema veche, dar sunt absolut convins că există scriitori români sau străini pe care nu-i știe.
Câți dintre librarii români, mai ales din afara Bucureștilor, l-ar recunoaște azi pe Constantin Chiriță (scriitor vândut și azi), sau pe Rodica Ojog Brașoveanu, sau pe Octavian Soviany? Dan Brown e un autor vândut în milioane de exemplare și la noi. Câți librari oare l-ar recunoaște după mutră când ar ajunge la casă pentru a plăti cărțile cumpărate?
Este pur și simplu o idee dusă la extrem să ne gândim că s-ar putea desface contractul individual de muncă al cuiva, sau i s-ar forța demisia, doar pentru că n-a recunoscut pe altcineva. Într-un astfel de caz, persoana dată afară ar avea, într-o Justiție corectă (în sensul de a nu se trage sfori și de a nu se „unge” judecătorii), câștig de cauză 100%.
Pe lângă cele notate mai sus, trebuie să mărturisesc că n-am mai auzit de reducere pe bază de mutră. Toate firmele serioase au forme mai moderne de acordare a reducerilor, de exemplu un cupon, o legitimație de client sau chiar un card de reducere, și au o bază de date cu clienții care beneficiază de reducere.
Nu știu dacă Pleșu a avut un astfel de instrument modern și dacă l-a avut, l-a prezentat. Nu știu dacă patronul de la librăriile Humanitas a anunțat oficial, printr-o circulară, în întreaga rețea de librării, că Pleșu are reducere. Însă în cazul în care Humanitas nu distribuie cupoane de reducere, ci acordă reduceri după figură, atunci sper că în susmenționata circulară l-au descris foarte bine pe Pleșu.
Căci, repet, este aberant să te gândești că poți să impui cuiva în fișa postului să recunoască pe altcineva!
Concluzie băsistă: Victor Viorel e profund corupt, și de aceea lui Pleșu nu i se dau onorurile necesare!
Concluzie neoliberală: Cuplul mafiot Ponta-Ghiță umilește intelectualii adevărați!
Concluzie Antena 3: Regimul aberant impus de Băsescu și clica lui au dus la situația în care un mare filosof să fie umilit în librărie!
Concluzie România TV: În exclusivitate, detalii cutremurătoare și imagini ale complotului anti-Pleșu!
Concluzie Iohannistă: Ghi-ni-on!
Arsulici 