O altă perspectivă

25/07/2015

Ca pisicuță curioasă, am urmărit și eu recenta inflamare în mediul online privindu-l pe Pleșu.

Sincer, mă doare-n vârful codiței dacă este adevărat sau nu ceea ce s-a relatat. Nu am suficiente surse adevărate și sigure de informare pentru a-mi face o opinie de sine stătătoare. De aceea m-am gândit să abordez cazul descris pe FB dintr-o altă perspectivă,, aceea a obligației față de „notorietate”.

(în expunerea de mai jos nu mă refer la angajați ai SPP, SRI, MAI, SIE și altele de acest gen care trebuie să-i cunoască după mutră pe cei vizați direct)

Astfel, mi se pare de-a dreptul periculos ca precedent faptul că cineva și-a imaginat doar că o persoană poate să-și piardă locul de muncă doar pentru că nu a recunoscut pe o persoană publică. Este aberant să te gândești, ca om normal, că ai putea avea în Codul Muncii, în Contractul de Muncă (fie el colectiv sau individual), în Reculamentul Intern sau în fișa postului, obligația de a cunoaște după mutră persoanele așa-zis „publice” care apar cel puțin o dată la vreun post de televiziune. Ar fi o misiune de-a dreptul imposibilă. Dacă nu urmărești anumite televiziuni, n-ai cum să-i știi după față pe cei care apar acolo. De asemenea, dacă n-ai anumite preocupări aprofundate într-un domeniu, ai șanse mici să-i recunoști pe cei din respectivul domeniu.

De exemplu eu am o memorie foarte proastă a figurilor. Dacă nu m-aș uita 5 zile în oglindă, nu m-aș recunoaște nici măcar pe mine. Nu-mi recunosc vecinii, iar pe foștii colegi pe care nu i-am mai văzut de 20 de ani și nu au poze pe FB nu cred că i-aș recunoaște ușor (mă rog, îi recunosc după voce!). Am legături strânse cu domeniul juridic, însă anul trecut, la un Târg de carte în București, a trebuit să-mi atragă atenția soția că am trecut pe lângă judecătorul Dănileț, care are o oarecare notorietate. Lucrez în învățământ, dar dacă m-aș întâlni pe coridorul instituției unde lucrez cu ministrul Câmpeanu venit neanunțat, nu l-aș recunoaște. Și nu cred că mi s-ar putea desface conytractul de muncă pentru acest motiv! La câte o emisiune TV, dacă nu prind începutul când îi prezintă pe invitați, am probleme, căci nu prea recunosc pe nimeni din cei care nu apar zilnic.

Nici eu, nici alte cunoștințe de-ale mele nu-i recunosc pe stradă pe unii actori sau cântăreți, chiar celebri, mai ales dacă nu mă aștept să întâlnesc pe cineva cunoscut în locurile pe unde mă plimb. Mai mult, dacă aș trece pe lângă Pleșu pe stradă nu i-aș da nici o atenție, pentru că nu l-aș recunoaște. Da, apare la TV, dar nu pe Viasat History, nici pe Nat Geo, nici pe AXN, nici pe Duck TV, cele mai urmnărite posturi în gospodăria noastră. Iar „pe viu” oamenii arată ușor diferit față de televizor!

Revenind la literatură, dacă ar fi să ne luăm după Eminescu, nici sultanul Baiazid nu l-a recunoscut pe voievodul Mircea cel Bătrân după mutră, acesta fiind nevoit să se prezinte teatral (moșneagul ce-l priveși … e Domnul Țării Românești). Iar dacă ne luăm după gurile rele, Veronica Micle avea o memorie a figurilor atât de slabă, că se întâmpla să-l primească în pat pe Caragiale, crezând că-i Eminescu!

Am o cunoștință care a fost librar. Nu se uită la televizor, nici măcar nu are televizor, consideră probabil (și îi dau dreptate!) că televizorul tâmpește. Îl știe pe Pleșu după față, căci este o cititoare a revistei Dilema veche, dar sunt absolut convins că există scriitori români sau străini pe care nu-i știe.

Câți dintre librarii români, mai ales din afara Bucureștilor, l-ar recunoaște azi pe Constantin Chiriță (scriitor vândut și azi), sau pe Rodica Ojog Brașoveanu, sau pe Octavian Soviany? Dan Brown e un autor vândut în milioane de exemplare și la noi. Câți librari oare l-ar recunoaște după mutră când ar ajunge la casă pentru a plăti cărțile cumpărate?

Este pur și simplu o idee dusă la extrem să ne gândim că s-ar putea desface contractul individual de muncă al cuiva, sau i s-ar forța demisia, doar pentru că n-a recunoscut pe altcineva. Într-un astfel de caz, persoana dată afară ar avea, într-o Justiție corectă (în sensul de a nu se trage sfori și de a nu se „unge” judecătorii), câștig de cauză 100%.

Pe lângă cele notate mai sus, trebuie să mărturisesc că n-am mai auzit de reducere pe bază de mutră. Toate firmele serioase au forme mai moderne de acordare a reducerilor, de exemplu un cupon, o legitimație de client sau chiar un card de reducere, și au o bază de date cu clienții care beneficiază de reducere.

Nu știu dacă Pleșu a avut un astfel de instrument modern și dacă l-a avut, l-a prezentat. Nu știu dacă patronul de la librăriile Humanitas a anunțat oficial, printr-o circulară, în întreaga rețea de librării, că Pleșu are reducere. Însă în cazul în care Humanitas nu distribuie cupoane de reducere, ci acordă reduceri după figură, atunci sper că în susmenționata circulară l-au descris foarte bine pe Pleșu.

Căci, repet, este aberant să te gândești că poți să impui cuiva în fișa postului să recunoască pe altcineva!

Concluzie băsistă: Victor Viorel e profund corupt, și de aceea lui Pleșu nu i se dau onorurile necesare!

Concluzie neoliberală: Cuplul mafiot Ponta-Ghiță umilește intelectualii adevărați!

Concluzie Antena 3: Regimul aberant impus de Băsescu și clica lui au dus la situația în care un mare filosof să fie umilit în librărie!

Concluzie România TV: În exclusivitate, detalii cutremurătoare și imagini ale complotului anti-Pleșu!

Concluzie Iohannistă: Ghi-ni-on!


Mică absență

26/05/2013

De 10 zile sunt internat în spital. Abia azi mi s-a permis accesul la calculator pentru 10 minute.

Când revin, am să public impresiile de la „bolniță”, și voi continua cu articolele, cu o frecvență mai regulată, sper…

Vă salut cu prietenie, dragii mei


CFR low-cost??? Hm!

25/04/2013

 

 A apărut o știre potrivit căreia CFR va încerca introducerea transportului în regim low-cost pe ruta București – Constanța.

În general low-cost înseamnă un cost redus, iar acest cost redus este asigurat printr-o scădere calitativă a serviciilor oferite.

Mă întreb ce înseamnă asta în viziunea CFR? Majoritatea garniturilor sunt murdare, put de-ți mută nasul, iar banchetele sunt incomode (mai ales la așa-zisele vag oane „modernizate”, cu spațiu foarte strâmt intre banchete). De asemenea, multe trenuri întârzâie, deoarece merg cu o viteză de melc anchilozat…

Trenurile noastre colcăie de cerșetori de toate vârstele și aromele. În plus, în Gara de Nord, cu complicitatea conductorilor, sunt lăsați în vagoane niște indivizi dubioși, care strâng fonduri în numele Antenei1, fără ca vreunul din ei să poată dovedi apartenența la acest post, sau vreo delegare din partea acestui post (apropo, în Codul Penal fapta este denumită „înșelăciune”, iar angajații CFR care le înlesnesc infractorilor  activitatea sunt complici, și ar trebui pedepsiți ca atare). Tot cu complicitatea angajaților CFR, în vagoane au acces vânzători de ziare, aceștia oferind la vânzare, cu ușor suprapreț, ziarul de „azi”, tipărit în urmă cu 3 zile…

Ce ar însemna o nouă scădere a calității serviciilor? Să călătorim pe vagoane-platformă, fără scaune? O viteză mai mică, tinzând spre valori negative? O duhoare mai mare? Cerșetori mai mulți? Chiar sunt curios…

Mai mult, în acest moment, prețul unui bilet București – Constanța, la clasa a doua, InterRegio, este circa 60 de lei… Pentru călătoria „cu nașul”, studenții plătesc cam 10-15 lei…

Ce ar însemna în acest caz „low-cost”? Scăderea prețului biletelor până la nivelul prețului „cu nașul”? Sau obligarea nașului să-și scadă pretențiile la doar 5 lei?

Vom trăi și vom vedea…


În luptă cu birocrația

24/04/2013

Cât valorează un contribuabil? Enorm, în an electoral, când contribuabilul urmează a-și exercita dreptul de vot! Și absolut nimic, în anii obișnuiți! Și asta este valabil indiferent cine e la guvernare.

Înainte de vot ni se promite marea cu sarea, ni se promite o altfel de guvernare, în care vor umbla cânii cu covrigi în coadă, după cum zice o vorbă din popor. Iar după vot, câinii au doar rol de miel, în unele piețe, înainte de Paște. Iar covrigii? Sunt o dovadă a nivelului de trai scăzut, indiferent de sistem.

Ne putem da seama cât de mici și neînsemnați suntem, atunci când avem de înfruntat birocrația. O birocrație care este construită în așa fel încât să fie eficientă doar în a pune cât mai multe piedici cetățeanului. Mai mult decât oricând se face simțit vechiul sistem PCR – Pile, Cunoștințe, Relații…

Trăitori pe aceste meleaguri, am învățat să înfruntăm cu stoicism birocrația. Este moștenirea noastră, pe care o transmitem din generație în generație, mereu „îmbunătățită”, amplificată… Și învățăm de mici să o înfruntăm… Stăm la cozi, înjurăm, scrâșnim din dinți și pregătim invariabilul plic sau nelipsita pungă de cadou. De fapt, birocrația a ajutat la dezvoltarea unei afaceri de succes, producerea de pungi de cadou, de toate mărimile, formele și culorile, bune pentru orice ocazie, fie că e o pungă lunguiață, numai bună pentru o sticlă de țuică adevărată, de la mama ei (dacă ești ardelean și vii cu treabă pe la vreo autoritate publică din capitală) sau pentru o sticlă de Johnny Walker Blue Label (în cazuri mai simandicoase), fie că e o pungă paralelipipedică, bună pentru clasicul pachet de cafea (Alvorada din vremea comunistă fiind înlocuită de Amaroy, Tchibo sau Jacobs) sau pentru cutia de bomboane (cartușul de Kent, care făcea minuni înainte de 1989, a devenit desuet)…

Căci funcționarul public s-a născut obosit, și-și petrece timpul de muncă odihnindu-se, și s-a născut supărat, iar tu, care ai de a face cu acest funcționar supărat, trebuie să-l mulțumești…

Singura mea mirare este încremenirea industriei de plicuri la formele clasice. Iar această încremenire determină și exodul peste hotare a specialiștilor noștri… Păi cum să practici în mod civilizat medicina, de exemplu, câtă vreme nu se găsesc plicuri de dimensiunea emisiunilor monetare? Plicurile sunt în prezent ba prea mici, tu fiind nevoit să îndoi bancnotele, șifonându-le, ba prea mari, incomod de strecurat rapid în buzunarul halatului sau al sacoului…

Cred că ar fi o bună soluție ca, în imediata apropiere a instituțiilor publice și a spitalelor, să se găsească papetării speciale, în care să poți găsi plicuri de dimensiunea bancnotelor, pentru fiecare tip de bancnotă în parte (lei, euro, dolari), și să poți găsi și plicuri cu ușor burduf, astfel încât să suporte grosimi mai măricele, dacă e vorba de o grosime mai mare a teancului (acestea fiind folosite pentru vizitele la ministere sau la primării).

Iar plicurile clasice, vechi, să le folosim doar când băgăm în ele celebra bancnotă din Botswana…

Acest text este o ficțiune, fiind inspirat de lupta noastră pentru salvarea lui Vlăduț, orice asemănare cu situații reale fiind pur întâmplătoare…


Vlad are nevoie de transplant de ficat

05/04/2013

 

Vlăduț s-a născut pe întâi decembrie 2012, spre marea bucurie a familiei. Nu am cuvinte să vă descriu fericirea pe care am simțit-o când l-am ținut prima dată în brațe.

La data de 8 decembrie 2012 plecam cu mașina spre Arad, unde urma să rămânem o mai lungă perioadă de timp. Pregătisem deja totul, amenajasem camera copilului, instalasem pătuțul, dulăpiorul și toate cele trebuincioase creșterii unui bebeluș.

La plecarea din spital, icterul neonatal încă nu dispăruse. În general, icterul la bebelușii nou născuți nu e un motiv de îngrijorare, căci la unii copii, poate dura mai multă vreme. Totuși, la externare, medicul neonatolog ne atrăsese atenția că, dacă observăm scaune cu un aspect alb cretos, să ne adresăm medicului.

La data de 24 ianuarie, văzând că icterul neonatal încă nu a trecut, am decis să-i facem un set de analize. Rezultatul acestor analize ne-a speriat, având în vedere valorile uriașe constatate (rezultatele pot fi văzute în secțiunea „documente medicale Vlad”). Până în acel moment, nu am avut nici un motiv de îngrijorare, Vlăduț fiind cuminte și vesel, mânca și dormea normal pentru un bebeluș de vârsta lui…

Având în vedere că și scaunele au început să se decoloreze, devenind, în 26 ianuarie (sâmbătă), de un alb cretos,  am început să căutăm un medic pediatru gastro-enterolog., iar luni, 28 ianuarie, la ora 17, eram la Timișoara, în cabinetul uni renumit medic timișorean. De a doua zi a început calvarul.

În 29 ianuarie 2013, la prima oră, ne-am prezentat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, pentru analize și investigații.

Pe când așteptam încă rezultatele la analize, ni s-a prescris tratament cu mai multe medicamente care, evident, nu se găseau în spital. Un exemplu relevant este colestiramina, medicament care nu se găsește pe piața românească, fiind nevoiți să-l aducem, cu greu, din Italia și Germania.

În data de 13 februarie am aflat diagnosticul, atrezie de căi biliare intra și extra hepatice, o boală foarte rară, manifestată prin lipsa (în cazul nostru) a căilor biliare, speranța de viață în acest caz fiind de maxim 2 ani. Singurele soluții pentru această boală sunt „procedura Kasai”, care trebuie efectuată în primele 3 luni de viață (și care nu garantează rezolvarea problemei), sau transplantul hepatic. Deși urgența intervenției chirurgicale pentru procedura Kasai era evidentă, medicul timișorean a decis să mai așteptăm vreo 10 zile, timp în care să vedem cum reacționează bebelușul la tratamentul medicamentos cu colestiramină (care are rol de desfundare a căilor biliare, inutilă pentru Vlăduț, căci la el e vorba de lipsa căilor biliare, nu avea ce să se desfunde) și ursofalk (care nu se administrează niciodată simultan cu colestiramina). Evident nu puteam aștepta, astfel încât, după ce în 16 februarie l-am botezat în spital pe Vlăduț, în 19 februarie ne-am transferat la Spitalul de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București (fost Budimex).

La 26 februarie Vlăduț intra în operație. I s-a făcut procedura „Colecisto-porto-anastomoză”, încercându-se soluționarea problemei sale, simultan recoltându-se probe pentru biopsia ficatului. Operația nu a avut, din păcate, rezultatul scontat, deoarece, după cum s-a văzut la primirea rezultatului biopsiei, canalele biliare din ficat lipsesc, fiind imposibilă prelucrarea și eliminarea toxinelor din ficat. Practic, nu are ficat, după cum au zis doctorii.

La data de 8 martie am fost externați de la „Marie Curie”, cu recomandarea de transplant hepatic.

Din acest moment a început calvarul birocratic. În România nu se face transplant de ficat la copii sub 1 an, astfel încât am  început să constituim dosarul pentru aprobarea transplantului hepatic în străinătate.

Din păcate, statul acoperă doar o parte din costurile pe care le presupune un transplant de ficat. Încă nu știm clinica la care vom fi acceptați. În funcție de clinică, diferă costurile de transport, costurile evaluărilor preoperatorii, costul testelor de compatibilitate, costul transplantului, costul controalelor post-operatorii. De asemenea, copilul trebuie să beneficieze de medicație specială și de alimentație specială, care sunt foarte scumpe. De exemplu, o cutie de lapte praf special, de 900 gr, costă 300 de lei și ne ajunge cam o săptămână, costul lunar doar pentru laptele praf fiind de circa 1200 de lei.

Toate aceste costuri nu ni le putem permite din salariile noastre de bugetari. Ne-au ajutat deja colegii de serviciu și mulți prieteni (cărora le mulțumim din suflet), însă costurile sunt foarte mari.

Oricine dorește să ne ajute o poate face donând o sumă cât de mică, într-unul din conturile de mai jos:

Cont EURO:

BRD – Agenția Piața Romană:

Titular: Botan Mihai-Deliu

Cont: RO77BRDE410SV86030484100

SWIFT: BRDEROBU
BANCA: BRD GROUPE SOCIETE GENERALE
AGENTIA: BRD-AG. PIATA ROMANA
ADRESA: BULEVARDUL MAGHERU NR.35, SECT.1, BUCURESTI

 

Cont LEI:

CEC – Agenția Traian:

Titular: Botan Mihai-Deliu

Cont: RO20CECEB30908RON3431882

De asemenea, vă rugăm să ne sprijiniți distribuind acest apel al nostru pe blogurile voastre și pe facebook.

Vă mulțumim pentru sprijinul vostru.


Dezamăgire? Deloc!

05/04/2013

Vladimir Putin zicea, acum ceva vreme, că din cele mai mari speranțe se nasc cele mai mari dezamăgiri…

Ei bine, deși mulți comentatori se arată dezamăgiți de USL și de gestul lui dottore Ponta de a desemna șefii parchetelor, pe mine nu mă încearcă această dezamăgire.

Pentru mine USL nu a reprezentat niciodată o speranță, deoarece nu am avut nici un moment încredere că ar putea schimba ceva în bine.

USL și-a construit imaginea folosindu-se în special de memoria scurtă a românilor… În campania electorală se delimitau de cei ce au furat începând din 2004 (momentul venirii lui Băsescu la putere). Se omitea faptul că modul de a face politică promovat de Băsescu a fost susținut din plin de PNL în perioada 2004 – 2008. După alegerile din 2008, PDL-ul și-a continuat acțiunile cu sprijinul PSD, până în 2009, iar după 2009, pentru PSD a fost mai importantă lupta împotriva lui Geoană (cedând PDL, din prostie, șefia Senatului), decât lupta împotriva lui Băsescu. Iar românii se pare că au uitat acest lucru.

În 2012, Ponta ajunge premier. Spunea că vrea un alt fel de a guverna, spunea că nu se va alia cu UDMR (deși UDMR era păstrat la guvernare, și este și în prezent la guvernare prin cel puțin un secretar de stat), spunea că va îndrepta răul făcut de PDL, dar singura sa preocupare a fost să mușamalizeze plagiatul comis, schimbând în favoarea sa comisiile de specialitate care se ocupau de acest plagiat…

Cu ce-mi putea da speranțe USL-ul după victoria din alegeri? Cu absolut nimic, mai ales după ce am văzut lista miniștrilor (un exemplu de tristă amintire fiind contabilul ratat Eugen Nicolaescu, cel care a distrus sistemul medical și în primul mandat al lui Băsescu).

De asta, repet, pentru mine nu este o dezamăgire desemnarea de către Ponta a Codruței Kovesi ca procuror șef la DNA. Pentru că, obișnuit cu plagiatele și incapabil de o voință proprie, lui Ponta i-a fost mai simplu să plagieze metodele de guvernare ale lui Băsescu și Boc.

De asemenea, nici reacția moale a lui Antonescu nu reprezintă o dezamăgire. Pentru că Antonescu nu va reprezenta niciodată o speranță pentru mine. Căci atunci când năzuiesc a dormi, îmi place să dorm eu direct, nu prin reprezentant ales de către o masă electorală amorfă, căreia niciodată nu i s-a dat ocazia de a alege între bine și rău, având doar posibilitatea de a alege răul mai mic…

„<a href=https://arsulici.wordpress.com/2010/01/30/carthaginem-esse-delendam>Pentru aceste motive</a>, Băsescu trebuie să-și dea imediat demisia!”


1 aprilie

01/04/2013

Am vrut să postez azi un text legat de fiul meu… Dar am observat că e 1 aprilie, și, deci, ar exista mari șanse să fie considerat o păcăleală…

Prin urmare, azi nu voi posta nimic…


Explicație

30/03/2013

Am văzut acum că n-am mai scris nimic din 20 iulie anul trecut. Cam multișor, știu.

După cum am mai spus cu alte ocazii, nu lenea a determinat această lipsă de activitate, ci lipsa timpului.

Am fost detașat în administrația publică centrală o perioadă de timp. Pe măsură ce numărul colegilor din direcție scădea, volumul de muncă creștea, ceea ce a dus la eliminarea treptată a timpului liber, ajungându-se ca ziua de lucru să fie și de 16 ore. La întâi septembrie mi-a expirat detașarea, iar noua conducere politică nu a dorit să-mi prelungească această detașare, din motive politice, astfel încât m-am întors în Ardeal.

Ca să nu-mi las colegii cu multe dosare pe cap, am tras tare, am renunțat chiar și la concediu, pentru a rezolva cât mai multe din dosarele pe care le aveam în lucru.

În aceeași perioadă trebuia să mă ocup și de soția mea însărcinată, iar în puținul timp rămas. Am început să-mi împachetez bagajele, astfel încât chiar nu am avut vreme să mai scriu.

La întâi decembrie mi s-a născut fiul, Vlad – Mihai, cea mai mare bucurie a familiei, iar din acel moment, el a monopolizat viețile noaste…

Cred că mă veți înțelege, și sper că-mi veți ierta absența aceasta îndelungată de pe net.

 

 „<a href=https://arsulici.wordpress.com/2010/01/30/carthaginem-esse-delendam>Pentru aceste motive</a>, Băsescu trebuie să-și dea imediat demisia!”


Întrebări

19/07/2012

Am văzut zilele trecute o știre cu privire la o posibilă uniune PSD-UNPR…
Așa-zisul general de chiloți Oprea, fost șef al mafiei personale a lui A.N., reevaluat și dotat cu două stele suplimentare de cel mai suspendat machitor, a făcut ce știa el cel mai bine: a trădat, și, cu o poftă nebănuită, a început să lingă unde-a scuipat, gudurându-se pe lângă Ponta pentru a-și păstra unele privilegii.
Această dubioasă alianță mă face să-mi pun niște întrebări:
1. A cui mafie personală o va conduce pseudo-generalul trădător?
2.Chiar sunt pesedeii atât de tâmpiți încât să aibă încredere în Oprea?
3.De ce Victor plagiază (sâc!) metodele lui Băse luându-și ca slugă un dubios general trădător?
4.Când va trăda iar Oprea?
5.Ce grad militar va primi Oprea de la Ponta ținând cont că este deja general cu patru stele (ruginite)?
6.Pesedeii n-au nici măcar un pic de respect de sine?
7.Dacă tot s-au aliat cu UNPR, să înțelegem că e posibil să-i primească în PSD și pe Udrea și Boc?
8.Cum putem crede că s-a schimbat ceva în guvernarea țării câtă vreme din actualul guvern face parte și UDMR (la nivel de secretari de stat), iar acum PSD face frăție de cruce cu UNPR?

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”
(Nu, nu greșesc, și Boc are de unde să demisioneze: de la primărie)


N-am chef…

17/07/2012

N-am chef să mai scriu și eu ceva despre nebunia din ultimele zile, despre referendum și pseudo-campania pe care o duc cele două tabere. Somnorici și Copy Paste, susținuți de Ilici? Pas! Mi-e greață de toți.

Încă nu m-am hotărât dacă voi merge la referendum. Am să explic zilele următoare mai pe larg de ce nu-s încă hotărât.

Până atunci, vă spun doar cum arată, în imaginația mea, situația ideală:

Antonescu, Ponta și Băsescu, sigilați într-o vilă în care să aibă acces liber doar la hol, bucătărie și dormitor. Iar în hol să fie trei uși, încuiate, spre: baie, cămara de alimente și depozitul de apă potabilă. Fiecare ușă să aibă trei încuietori, iar cei trei puliticieni să aibă fiecare câte o cheie. Și să fie nevoiți să colaboreze dacă vor să mănânce, să bea apă sau să se cace! (bineînțeles, Crin va trebui să-și reducă orele de somn, ca să nu-i fure ceilalți cheia 😀 )

Și să li se difuzeze, la un difuzor pe care să nu-l poată opri, alternativ, discursuri ale lui Iliescu și Boc.

Fiindcă vreau să-i văd pe toți trei suferind, la fel cum suferim noi, cei care suferim de pe urma creșterii cursului de schimb valutar, urmare directă a acțiunilor celor trei nesăbuiți…

Nu închei cu fraza obișnuită, căci demisia nu mi se pare o opțiune suficientă.