De la bokuleț pentru profesori, o nouă muiță!

După cum bine zicea nea Stere, „ne fute masonii cu pula îndoită”. Numai că îmi permit să-l parafrazez și să spun „ne fute pedeliștii cu pula îndoită”.

După ce, în anul electoral 2008, toți politicienii se băteau cu pumnii în piept cu cât îi preocupă soarta profesorilor (după cum se poate vedea din stenograma ședinței Camerei Derutaților), după ce, în ciuda avertismentelor premierului Tăriceanu, javra ordinară de la Cotroceni promulga legea nr.221/2008, iar această lege a fost folosită din plic ca pretext în campaniile electorale de toamnă 2008 și 2009, a venit vremea când pedelimbricii își dau arama pe față, și pregătesc blocarea definitivă a aplicării acestei legi.

După ce au distrus sistemul de asigurări sociale, după ce au distrus sănătatea, după ce au îngenuncheat învățământul, a venit vremea unei noi lovituri: ignorarea în mod oficial, prin lege, a unor sentințe judecătorești definitive executorii (unele devenite chiar irevocabile).

Văzând că statul nu se grăbește să le acorde majorarea salarială acordată prin Legea nr.221/2008, profesorii s-au adresat instanțelor de judecată și au obținut acordarea acestor majorări. Numai că, după ce au furat cât au putut, guvernanții au observat că nu au bani și pentru buzunarele lor, și pentru profesori. Așa că au ales să ignore sentințele, fapt care a generat noi procese, și greve spontane. Dar pe bok îl doare-n vârful pulii de profesorii din Suceava și Botoșani, așa că a preferat să-i lase fără salarii, pretextând că n-are bani. În mod ciudat însă, a găsit banii pentru mituirea organizațiilor fasciste din aceleași județe Suceava și Botoșani, pentru a le cumpăra votul la alegerile pentru șefia organizației teroriste de tip fascist numită PDL.

Iar astăzi gruparea mafiotă de la Palatul Victoria a stabilit ca nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii să devină oficială. Din acest moment, nici o persoană care obține o sentință în România nu va avea siguranța că această sentință va fi respectată de stat. Practic, miile de hotărâri judecătorești în domeniul dreptului muncii devin maculatură fără valoare, neputând fi folosite nici ca hârtie igienică (e hârtia prea aspră).

Într-un fel profesorii își merită soarta. Pentru că de câțiva ani încoace s-au mulțumit doar să atace în instanță, dar când a fost vorba de proteste mai consistente, cum ar fi greva sau mitingurile, a ieșit un mare fâs. Au știut să-i voteze pe Chior și pe pedelimbrici, acum n-au decât să mănânce ce-au votat, căci până și jalnicul ocupant al fotoliului de ministru e împotriva cadrelor didactice, susținând nerespectarea hotărârilor judecătorești)

Reacțiile liderilor de sindicat din învățământ mi se par slabe (vezi aici și aici) față de gravitatea situației. Dar își dau seama și ei, probabil, că cei pe care-i reprezintă nu au suficientă coloană vertebrală cât să se opună, cu adevărat, nedreptăților. În mod firesc, după o decizie ca cea de azi, întregul corp profesoral trebuia să iasă în stradă, spontan, nu organizat (Am văzut cu toții cum arată un protest adevărat în Marea Britanie, unde au manifestat 500.000 de oameni. La noi abia se strâng 5.000, care se comportă ca la chermesă nu ca la protest…).

Așa că, față de lipsa de reacție a profesorilor, nu pot să zic decât: așa vă trebuie, vă meritați soarta!

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”

Anunțuri

7 Responses to De la bokuleț pentru profesori, o nouă muiță!

  1. cristipetre spune:

    Trist si adevarat. Ce ma mira este ca profesorii sunt oameni instruiti dar se comporta ca si cum n-ar fi.

    Dar tupeul unei piticanii care se da jurist (ba chiar profesor de drept) de a nu respecta hotarari judecatoresti ma albeste de furie.

    Cat rau au facut tembelii dracului acestei natiuni prin modelul de kkt pe care l-au dat si promovat!

  2. cristi spune:

    Românii nu şi-au pierdut încrederea doar în sindicate, ci în orice formă de acţiune colectivă. Ăsta e rezultatul propagandei de învrăjbire dusă de portocalii, care a fost şi este extraordinar de eficientă. Ştim poezia: profesorii scot numai tâmpiţi din şcoli, medicii iau şpagă şi dau diagnostice greşite, vameşii iau şpagă, la fel şi poliţiştii, judecătorii fac scăpaţi infractori, micii patroni fac evaziune şi au nevoie de un impozit minim şi aşa mai departe. Societatea românească e atomizată, făcută din indivizi izolaţi care „se descurcă” fiecare pe cont propriu şi se uită cu suspiciune în jur. Solidaritate nu mai există, iar doar cu Cristina Anghel şi Adrian Sobaru nu se face primăvară. Mai ales că s-au găsit atâţia care să-i înjure şi să-i considere nebuni.
    De aia nu-s de acord cu „profesorii îşi merită soarta”, că l-ar fi votat pe chior etc. Dacă e să gândim aşa toţi românii îşi merită soarta, inclusiv cu votarea chiorului. Şi eu aş putea spune – nefiind bucureştean – că bucureştenii sunt de vină, că ei ar fi trebuit să iasă în stradă în număr mare. Dar atunci îmi imaginez rânjetul de satisfacţie al chiorului când citeşte astfel de chestii şi mă abţin.
    Solidaritatea ar trebui să fie imperativul zilei. Dar pentru asta ar trebui în primul rând să nu ne mai învinovăţim unii pe alţii. Altfel, după ce profesorii îşi „merită soarta” urmează medicii, funcţionarii, angajaţii la privat, eu, tu… iar Chiorul va hăhăi în continuare.

    • arsulici spune:

      Când a fost vorba să iasă în stradă, mulți profesori au spus: „Vai, dar eu sunt profesor, cum să ies la miting?” Dar bani știu să ceară. Pentru ei, lupta sindicală înseamnă doar mer în instanță pentru a obține bani. Dar aici ei gândesc greșit. Căci lupta sindicală înseamnă și pichetări, și mitinguri și greve. Dar pe bune, nu cu cântec, joc și voie bună ca până acum.
      Cătălin Croitoru, mare lider sindical în învățământ, acum deputat PDL. Marius Gondor la fel. Și vei rămâne surprins să afli câți profesori atât din preuniversitar cât și din universitar mustesc de pedelism…

  3. matusalem spune:

    Aferim in tot ce zici.
    Mai ales cu asta „Așa că, față de lipsa de reacție a profesorilor, nu pot să zic decât: așa vă trebuie, vă meritați soarta!”
    P.S. N-ai cu cine bre, n-ai cu cine! Niste nevertebrate…

  4. Mircea C. spune:

    Asa e Motanelule ! „O noua muita!” Da io cred ca e dispusa de Chiombila ca el e seful! Pai unde ne trezim aici ?

  5. shogunu' spune:

    Absolut corect tot ce-ai zis motane! Alte comentarii, pe lîngă cele de mai sus, n-am a face. Butonul de „like” îl apăs mintenaş.
    Banzai!

  6. ady spune:

    abia azi vad acest post. pot sa va spun eu ce s-ar fi intamplat daca ar fi intrat profesorii in greva? ar fi sarit tot poporul de popou in sus, ca „ce-ati ba cu copii? ei tre’ sa dea bacul, capacitatea, tezele nationale, admiterea si ce-or mai fi. de ce va razbunati pe ei?” si alte texte de genul acesta (doar pt niste grevulite de cate ore, 1-2 zile in anii trecut a iesit circoteca in ziare). sa va amintesc de anul de gratie 1998 (sper sa nu ma insel; in cel mai rau caz a fost 1999). o luna au stat atunci profesorii in greva pt o chestii asemanatoare (o lege care nu se respecta). vuiau ziarele de an scolar pierdut, circ, scandal. (mie, cu un an scolar amanat din motive medicale, imi tremura inima ca pana termin liceu implinesc varsta de pensie). pana la urma s-a rezolvat. poate stie cineva ce s-ar intampla azi daca profesorii sau medicii sau orice alta categorie profesionala ar intra in grava pentru o luna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: