M*A*S*H

Iar a trecut o perioadă cam lungă fără să scriu nimic. Nu mi-au lipsit subiectele, dar… De puliticienii noştri m-am săturat până peste cap, iar ziarele şi agenţiile de presă par a fi rămas fără subiecte interesante…

Am avut o perioadă foarte încărcată la serviciu, iar puţinul timp liber rămas l-am petrecut lenevind. Lenevind într-un mod plăcut, deoarece m-am apucat să ma uit, pe calculator, la serialul MASH, un excelent mod de a uita de rahatul şi mizeria care ne domină viaţa socială şi politică. Am astfel, ocazia, să văd nişte actori remarcabili, care au trecut şi pe platourile acestui serial: Alan Alda, Robert Alda, Harry Morgan, Leslie Nielsen, Blythe Danner, Pat Morita, G. W. Bailey, Patrick Swayze(ah, ce tânăr era…). Seară de seară sunt alături de mine Hawkeye, Trapper, Henry, Radar, Klinger, Hot Lips, B.J. şi ceilalţi şi, astfel, pot să adorm cu un zâmbet în suflet.

Între perioadele interminabile în care se află în sala de operaţii, încercând să repare ranile din război şi să aducă un strop de alinare pacienţilor, personajele serialului, interpretate admirabil, se străduiesc să suporte cât mai bine constrângerile specifice unui spital militar de campanie aflat în vecinătatea liniei frontului, în anii 50.

Pe lângă vremea capricioasă, ba prea frig, ba prea cald, într-un teritoriu ostil, supuşi unui regim militar greu de acceptat de civili, văzând peste tot distrugerile războiului, sărăcia cumplită în care supravieţuieşte populaţia locală, înconjuraţi de pureci, şobolani, ţânţari, cu mâncare de proastă calitate, cu un confort scăzut, ei se confruntă şi cu plictiseala: aflaţi la dracu’n praznic în Coreea, departe de civilizaţie, într-o tabără militară, nu prea au nimic de făcut pentru ca timpul să treacă mai uşor, singurele distracţii fiind alcoolul, vizionarea câte unui film din când în când şi … scrisorile. Scrisorile aşteptate ca pâinea caldă…

La mijlocul secolului trecut, când telefonia se afla încă la începuturi, liniile telefonice fiind puţine, iar obţinerea unei legături era dificilă, cel mai utilizat mijloc de comunicare era scrierea şi trimiterea de scrisori. Nu existau telefoane mobile, laptopuri, Ipad-uri şi alte năzdrăvănii de acest gen. Dacă vroiai să transmiţi cuiva ceva, o vorbă bună, un gând, un compliment, un mesaj de prietenie sau o declaraţie de dragoste, scriai o scrisoare. Şi era o mare bucurie când primeai o scrisoare. Cred că toţi ne amintim bucuria primirii unei scrisori, emoţia în faţa unui plic aşteptat, nerăbdarea sau teama de a deschide şi citi scrisoarea care-i putea aduce bucuria unei iubiri sau disperarea unei despărţiri.

În ultimii ani, însă, acest obicei, al scrisorilor, a început să dispară. Bineînţeles, comunicăm, căci acest fapt e în natura umană. Dar „profităm” de mijloacele moderne, mail, messenger, sms, bloguri, twitter. Da, acestea ne asigură rapiditatea transmiterii informaţiei, dar sunt impersonale, reci, lipsite de suflet şi de emoţie, oricît ne-am strădui; perfecţiunea şi uniformitatea literei tipărite nu pot înlocui pasiunea, sentimentele şi emoţiile transmise de scrisul de mână, pe o bucată de hârtie, parfumată sau nu, colorată sau nu, albă sau cu linii, filă uniformă sau foaie ruptă pe ascuns dintr-un caiet pentru o fiţuică sau pentru un mesaj urgent colegei de bancă…

Şi vă întreb pe voi, prieteni, Mordechai, Shogunu, Teacă, Sebra, Melami, când aţi scris ultima dată o scrisoare adevărată, de mână, cu stiloul, pixul sau creionul, fără sprijinul dat de programele infamului Bill Gates?

Şi, de data aceasta, voi modifica fraza obişnuită de încheiere: Pentru că difuzează o serie de programe inepte pe post de „divertisment”, sau seriale româneşti de-a dreptul cretine, sau poantele răsuflate ale unor umorişti fără umor, în loc să redifuzeze acest remarcabil serial de comedie, directorii de programe ai televiziunilor româneşti trebuie să-şi dea imediat demisia!

Anunțuri

5 Responses to M*A*S*H

  1. shogunu' spune:

    Poţi să ştii !!! Abia aşteptam să înceapă un nou episod!
    Cît despre scrisori…Ultima am scris-o acum vreo 15 ani. Cereri, referate, petiţii, alte alea, mai recent.
    Ultima demisie tot cu mîna am scris-o, dar am folosit faxul ca s-o trimit. Originalul l-am păstrat împreună cu raportul de transmisie (cu OK-ul). A fost bun în instanţă. Acuma vreau să-l înrămez.
    Banzai!

    • arsulici spune:

      Și la mine acuși se fac 15 ani…
      La referate, petiții etc. nu mă gândesc, deoarece alea-s chestiuni oficiale, nu „scrisori” 🙂
      În rest, chiar nu-mi place să scriu de mână, până și cele 3 rânduri din cererea de concediu le-am scris la calculator… 😀

      • shogunu' spune:

        La firma unde-am activat (nu de unde mi-am dat demisia, că acolo n-a fost cazul de concediu, la nici 4 luni…) formularele de concediu erau tipizate. Cu mîna trebuia scris numai numele şi perioada pentru care solicitai concediul. Nu era chiar aşa „solicitant” 🙂

  2. teaca spune:

    Scrisoare, de mînă? Ce-i aia? Păi de ce-avem telefon, skype, mail, mess… Cît despre MASH…pfuai, ce serial! Unul din primele trei, ever!

  3. sebra spune:

    Uhh…M*A*S*H*, dor îmi e să îl revăd.
    Scrisori? Cred că de vreo 20 de ani n-am mai scris o scrisoare. În ultimii ani, nici măcar felicitări sau vederi nu am mai scris. Bunica îmi reprosează mereu asta, degeaba îi amintesc că o sun şi vorbim la telefon, răspunsul ei e „da mamaie, da’ telefonul nu-l pun în vitrină, să-l mai văd din când în când”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: