Aria calomniei

29/07/2010

Dacă vrei să distrugi o persoană, cel mai simplu mod de a face acest lucru este să-i distrugi reputaţia, preţuirea de care se bucură în societate, numele. Şi, cu cât persoana vizată este mai importantă, cu atât mai mari sunt prejudiciile de imagine.

Nu e greu deloc să aduci o umbră de îndoială asupra probităţii morale şi onoarei cuiva. Este suficient să lansezi un zvon. Cât de mic, nu contează. Este suficient un punct incandescent aruncat unde trebuie, şi în scurt timp s-a iscat şi vâlvătaia. Şi este foarte greu să te aperi de un zvon care capătă proporţii şi care primeşte şi un iz de credibilitate. Eşti pus la zid instantaneu, în cel mai pur stil al înfierărilor staliniste.

După ce s-a lansat calomnia, ea se propagă, se dezvoltă. Combaterea unei calomnii difuzate prin presă este un lucru dificil. Şi, până reuşeşti să-ţi demonstrezi nevinovăţia, viaţa ta este întoarsă pe toate feţele. Şi aceasta va fi imaginea ta în ochii publicului, căci repetarea ştirilor calomnioase are rolul de a întări calomnia în conştiinţa colectivă. După ce se constată că eşti nevinovat, nevinovăţia ta nu mai interesează pe absolut nimeni. Presa îşi va fi găsit deja alte subiecte suculente. Nevinovăţia însă nu produce audienţă şi tiraj. În societatea noastră, un om nevinovat este un om total şters şi neinteresant.

În presă există mulţi rechini cu poftă de sânge proaspăt. Criza a adus o scădere drastică a audienţelor şi a tirajelor, şi este folosită orice metodă pentru a menţine puţinii cititori/telespectatori şi pentru a creşte numărul lor. Dar lumea e plictisită, blazată, nu mai vrea să audă nimic. Şi atunci se speculează apetenţa populaţiei pentru sordid şi macabru. Dintr-o biată sticluţă cu Furadan, degustată în mod nefericit de o persoană publică, presa a scos pagini multe, săptămâni întregi. Chiar şi acum se mai pot găsi articole legate de acel eveniment nefericit. Dar ştirea respectivă începea să se stingă, şi era nevoie de sânge proaspăt. Şi ocazia a apărut imediat, rechinii de presă găsind un subiect gras în care să-şi înfigă dinţii.

Aşa-zişii deontologi de la cocina oficina prezidenţială EVZ îl acuză pe Cristi Tabără că ar fi violat o fetiţă de 12 ani. Scandalul izbucneşte instantaneu, căci subiectul e suculent, şi poate genera audienţe babane. Din lipsă de alte subiecte, Realitatea.net a avut la un moment dat, la rubrica „cele mai importante știri”, vreo 5 articole simultan cu privire la acest fapt. Ne anunţa despre acuzaţiile aduse de EVZ, despre dezminţirile sau confirmările indirecte despre caz din partea organelor de urmărire penală, ne prezenta poziţia lui Cristi Tabără despre acest subiect, ne prezenta declaraţii ale fetiţei, sunt citaţi foşti colegi care, indirect, întăresc acuzaţiile, ni se spune că Tabără a fost audiat.

Atraşi de scandal, s-au repezit ca muştele spre căcat şi scribălăii de la imunda fiţuică numită Cancan. Ei bine, aici se depăşeşte orice limită a bunului simţ, linşajul fiind total. Cancan se transformă în judecător, stabilesc verdictul şi îl condamnă pe jurnalist. Căci, în opinia lor, e vinovat. De ce? Pentru că, cică, i-a cumpărat desene animate piratate, ceea ce demonstrează că e un infractor înrăit, nu? Că i-a deschis, galant(!), uşa, şi a lăsat-o să intre prima, deci categoric dorea să i-o tragă (aoleu, înseamnă că mă poate sălta poliţia şi pe mine, căci şi eu o las pe nepoată-mea să intre prima… De fapt, cam orice adult responsabil lasă copilul să intre primul în casă/bloc). Se fac referiri la boli mai mult sau mai puţin reale ale acestuia, şi se redă mărturia fostei soţii a lui Cristi, și este adus și un psiholog pentru a adăuga un plus de mizerie.

Ciudată mi se pare poziţia Antenei 3, post pe care-l consideram serios. Site-ul antena3.ro, pe prima pagină, găzduieşte un link către ştirea din Cancan şi, mai jos, la opinii, articolul unui necunoscut cu pretenţii de jurnalist care vrea să-şi facă şi el un nume atacându-l pe Tabără.

Nu mă pot pronunţa cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia lui Cristian Tabără. Nu este treaba mea să fac acest lucru, este treaba justiţiei. Şi, până justiţia se va pronunţa, Cristian Tabără beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, drept constituţional pe care i-l neagă aşa-zişii deontologi din presă.

Deocamdată poliția a propus <a href=http://www.realitatea.net/politia-a-trimis-la-parchet-dosarul-lui-cristi-tabara-cu-propunere-de-neincepere-a-urmaririi-penale_725539.html>neînceperea urmăririi penale.

Câteva aspecte mi se par însă extrem de ciudate:

Declaraţiile unui copil minor, lipsit de capacitate de exerciţiu, ar trebui privite cu circumspecţie, fiind necesară o verificare atentă, ceea ce nu s-a întâmplat aici, şacalii din presă repezindu-se la mirosul de sânge proaspăt.

Cristian Tabără este director în TVR, iar acest scandal izbucneşte tocmai în perioada în care se duce lupta pentru acapararea totală a TVR de către partidul-stat;

Scandalul izbucneşte exact în săptămâna în care acesta urma să se recăsătorească. O fostă iubită părăsită ar avea interesul să se răzbune distrugându-i acestuia noua relaţie;

În caz se implică cu declaraţii şi tatăl biologic al fetei, care ar avea şi el motive să se răzbune pe un bărbat care a avut o relaţie cu fosta lui soţie;

În articolele de ziar apar declaraţii ale Parchetului în care se spune nu doar că Tabără este cercetat, ci este spusă clar şi fapta, şi numărul de dosar. Având în vedere gravitatea infracţiunii, şi faptul că este implicat un minor, nu ar fi trebuit menţionată şi fapta pentru care este cercetat, deoarece îi aduce celui cercetat, indiferent cine ar fi el, grave prejudicii de imagine în caz că nu se confimă acuzaţiile. Este încălcată grav, prezumţia de nevinovăţie, este încălcată şi regula că ,a href=http://constantingheorghe.blogspot.com/2010/07/lolita-de-romania-faza-pe-tabloide.html>urmărirea penală este nepublică.

Este dat şi un citat cu spusele fetiţei. Limbajul folosit de aceasta („Nu mint, eu spun adevărul. Sunt pregătită să spun adevărul în faţa tuturor, a poliţiştilor, a procurorilor, a judecătorilor. Faptul că a avut o relaţie de şapte ani cu mama nu-i dădea dreptul să-mi facă ce mi-a făcut. Şi da, am mers singură la poliţie, pentru că eu nu mint”, „Atâta vreme cât el a recunoscut ce a făcut şi în faţa mamei, şi în faţa bunicii, şi în faţa altor persoane din anturajul nostru… asta arată că spun adevărul. Sunt pregătită pentru orice interogatoriu, pentru că nu vreau să-l las să scape aşa. Voi demonstra că spun adevărul şi voi demonstra tuturor cine este Cristian Tabără”) nu este specific unui copil de 12 ani. De fapt, majoritatea absolvenţilor de liceu nu se exprimă atât de clar şi fluent, iar referirea la poliţişti, procurori, judecători, interogatoriu, pare extrem de ciudată pentru un copil de 12 ani. Senzaţia mea este că a fost învăţată sau cel puţin sfătuită ce să spună. Din nou, senzaţia mea este de răzbunare Tabără a avut o relaţie de 7 ani cu mama ei, deci de când fetiţa avea 5 ani. Mama a fost părăsită (probabil şi fetiţa s-a simţit părăsită), copilul a văzut că mama sa suferă, tipul e în prag de a se recăsători şi a-şi reface viaţa…

Având în vedere natura faptelor de care este acuzat Cristi Tabără, precum şi faptul că presupusa victimă este minor, protecţia acestui minor trebuia să fie o prioritate, fiind necesară o anume discreţie. Dar apar poze cu fetiţa, este dat numele în clar al mamei, nesocotindu-se astfel necesitatea protejării copilului.

Repet, nu sunt nici pro, nici contra lui Cristi Tabără. Pur şi simplu consider că acesta are dreptul la prezumţia de nevinovăţie şi constat nişte ciudăţenii ale cazului. Dacă justiţia îl va găsi vinovat, voi fi unul dintre cei mai vehemenţi acuzatori, căci nimeni nu are dreptul să pângărească un copil şi să-i pericliteze dezvoltarea intelectuală şi personalitatea. Până la acel eventual moment, Cristi Tabără este prezumat a fi nevinovat. Căci m-am săturat să văd ba Parchetul, ba DNA, dezbătând şi judecând cazuri în presă, în lumina reflectoarelor, devenind campioni la vedetisme. Justiţia trebuie să se facă în tribunal, nu în presă!

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Să-i fie ţărâna mănoasă şi roditoare!

26/07/2010

Unii au atât de mult de lucru că n-au timp nici să moară. Alţii îşi dau duhul la locul de muncă. Unii angajaţi îşi doresc cu ardoare moartea şefului. Ei bine, după cum ne informează presa de azi, un domn îmbină toate aceste trei ipoteze, fiind obligat să muncească şi după moarte, ca director.

Probabil Justiţia are un simţ al umorului mai ciudat, şi vreun judecător cu mintea odihnită s-a gândit că decedatul, dacă din pământ e şi în pământ se va întoarce, ar putea fi util pentru agricultură. Păi sigur! Dacă cei vii nu au putut face nimic pentru revigorarea agriculturii, atunci hai să încercăm cu cei morţi, poate reuşesc ei să contribuie cumva. Măcar ca îngrăşământ natural. Sau poate, mai ştii, domnul director a fost trimis „la sursă”, sub brazdă, pentru a vedea de ce nu mai creşte pătrunjelul… Eventual să ajute concret, să sufle la rădăcină…

În acest mod se înlătură cea mai gravă discriminare: „morţii cu morţii, viii cu viii”, permiţându-se ca un mort să muncească, oficial, printre vii.

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


De gustibus non disputandum

22/07/2010

Categoric, gusturile nu se dicută. Mai ales în materie de femei. Bărbaţii au, totuşi, gusturi diferite în materie de femei, chiar dacă se crede despre noi că toţi avem un standard precis şi identic: blondă, prostuţă, supusă, ţâţe, cur, pizdă, picioare… Fiecare are idealul său despre femeia ideală. Vorba aia, nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie… Indiferent dacă suntem ciobani sau premieri, fiecare avem ideea noastră despre frumuseţe, şi nu ne ferim să o exprimăm, uneori mai curajos, uneori mai cu sfială.

Câteodată pretenţiile noastre sunt prea mari, iar câteodată ne mulţumim cu mai puţin şi, chiar dacă nu atinge chiar idealul, acceptăm ce ni se oferă.
Chiar dacă în funcţia pe care o deţinem anumite lucruri nu se spun direct, deşi le gândim.
Chiar dacă idealul de frumuseţe pe care-l lăsăm să se vadă este de o ciudăţenie fără magini.

În ultimele două zile, trei ştiri mi-au atras atenţia.

Prima, este despre Berlusconi. Prim-ministru, curvar bătrân (playold, cum s-a autodefinit). Înconjurat de studente frumoase, acesta a spus despre Rosy Bindi că nu este prea frumoasă. Între noi fie vorba, omul are dreptate, deşi, în funcţia pe care o ocupă, nu ar trebui să spună aşa ceva despre un alt şef de partid.

A doua ştire se referă la găsirea unui cadavru de către un om simplu, iar ştirea mi-a atras atenţia prin nota uşor ilogică a spuselor acelui nene, gusturile acestuia în materie de femei părând să atingă cote extreme, frizând patologicul.

Acest individ a găsit un cadavru pe un islaz. Cadavrul desfigurat al unei femei. Nimic neobişnuit, aţi zice. Însă, fiind intervievat despre eveniment, omul scoate porumbelul din gură: era tânără … şi nici urâtă nu era… asta nu era beată, avea muşte pe ea…

Buuuun. De aici începe ciudăţenia… Titlul ştirii ne spune că acel cadavru era desfigurat… Atunci cum a văzut că nu era urâtă? Ciudăţenia continuă: din aceeaşi ştire aflăm că autopsia nu va da prea multe răspunsuri, deoarece cadavrul era într-o stare avansată de descompunere… Să recapitulăm: Cadavru desfigurat, acoperit de muşte, în stare avansată de descompunere… şi nu era prea urâtă????

Da, gusturile nu se discută, dar idealul de frumuseţe al individului este total deplasat, zic eu, căci omul nu este nici Arghezi, ca să vadă frumuseţi în bube, mucigaiuri şi noroi, nu este nici Armand Duval (care a cerut exhumarea iubitei „ca să o mai vadă o dată”, descrierea cadavrului descompus al Margueritei Gauthier fiind făcută cu o pasiune la fel de patologică de către Dumas fiul în Dama cu Camelii).

A treia ştire e mai puţin sinistră: Un bărbat travestit a fost prins făcând sex cu un căţel, într-un castel din Anglia. E clar, în dragoste nu contează sexul. Şi, se pare, nici specia. Iar singurul lucru considerat grav de poliţie este că omul a avut un comportament indecent „în public”. Probabil era ok dacă făcea chestia asta încuiat într-o cameră…

Se pare că perpetuarea speciei umane are un viitor interesant…

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Avem o posibilă explicaţie!

19/07/2010

Primele „succesuri” s-au văzut la Bacalaureat. Conform comunicatului oficial de pe site-ul MECTS, rata de promovabilitate a fost sub 70% (Cam mare, după părerea mea. Dacă examenul ar fi fost cu adevărat „pe bune”, ar fi promovat sub 50%, şi nu ar fi fost nici un 10.00). Şeful Inspectoratului Şcolar Bucureşti are o explicaţie. Funeriu zice că în sfârşit am avut un bacalaureat relevant.

Deşi ar trebui să fie un examen de maturitate, nu e. Am văzut o mulţime de cretini intervievaţi când s-au dat rezultatele… Un dobitoc care abia obţinuse câteva sutimi peste nota 6 declara râzând că va da la Ştiinţe Economice, că acolo sunt multe fete. Un alt cretin, cu nota 3, spunea că nu-i nici o problemă… (mă înfioară faptul că asemenea imbecili au drept de vot).

Din păcate copiii s-au obişnuit cu sistemul din anii trecuţi: se lăsa cu sancţiuni la ISJ în judeţele cu rezultate slabe, de aceea profesorii primeau indicaţii să fie mai indulgenţi, în „interesul învăţământului” (!), şi de dragul locului în statistici. Acei profesori jucau la ruletă, cu inconştienţă, viitorul ţării… De asemenea, copii ştiau: Ca să nu se piardă din numărul de clase superioare de liceu, a XI-a şi a XII-a, neobligatorii, ceea ce ar fi dus la pierderea de catedre/locuri de muncă, profesorii erau mai indulgenţi. S-a ajuns astfel ca unii care n-ar fi avut ce căuta dincolo de clasa a X-a să ajungă până la bacalaureat…

Acum avem şi o explicaţie: nici aspiranţii la posturile didactice nu-s mai breji. Unii şi-au dat seama de limitele lor, şi nu s-au mai prezentat, sau au dat foaia goală. Alţii au fost prinşi copiind. Şi astăzi s-au dat rezultatele: Două treimi din candidaţi nu au obţinut măcar nota 7, iar 24% nu au obţinut nici măcar nota 5, ceea ce e foarte grav. Sunt cifre anunţate oficial de MECTS.

Ei, acum chiar dă groaza în mine: Astea-s cadrele didactice de nădejde care-i învaţă pe copii noştri! Cu aşa profesori, încep să cred că 69% promovabilitate la bac e o minune dumnezeiască, este un vis imposibil devenit realitate!

Şi, după cum am auzit cretini după afişarea rezultatelor la bac, am auzit şi acum, după afişarea rezultatelor la titularizare: o viţică spunea că a încercat să intre în învăţământ căci e un domeniu mai uşor ! Nu cred că există vreun dascăl adevărat, zdravăn la minte, care să spună că e uşor să fii dascăl. Trebuie pasiune, chemare, şi e o activitate care presupune o responsabilitate deosebită. Un dascăl modelează personalitatea, modul de acţiune şi de gândire, un dascăl desăvârşeşte educaţia. Iar acest lucru nu e deloc uşor, şi nu e ceva care poate fi luat în şagă…

Din păcate problema e mult mai gravă decât am tratat-o eu mai sus. Nu mai avem decât foarte puţini indivizi care să aibă cu adevărat înclinaţie pentru profesia de dascăl. Dascălii veci s-au cam pensionat, cei rămaşi, aflaţi în prag de pensie, sunt prea blazaţi şi prea dezgustaţi, şi aşteaptă pensia, trăind fiecare zi cu teama că nişte derbedei i-ar putea agresa sau batjocori din pură plăcere.

Dascăli noi, tineri şi bine pregătiţi nu avem. Nu avem de unde. Căci idioţii care abia au luat bacul, reuşesc să termine o facultate (nu e mare lucru: trebuie să fii prezent la examene, să plăteşti taxa de studii şi, după 3 ani, ai o diplomă de licenţă în buzunar! Exigenţă? Pula! Dacă ar fi exigenţă, ar scădea numărul de studenţi, adică ar scădea numărul de grupe, deci şi numărul de ore, şi impălicit salariul sau numărul de locuri de muncă…) şi se îndreaptă spre … învăţământ…

E un cerc vicios. Din care nu avem cum să scăpăm prea curând. Legislaţia din învăţământ nu permite un învăţământ de calitate. Nici noua lege, mult trâmbiţată de pedelici, nu are cum să schimbe ceva. Am văzut-o, am analizat-o: O lege plină de greşeli gramaticale, plină de greşeli de logică, nu are cum să contribuie pozitiv la calitatea învăţământului. De altfel, de vreo 15 ani nici măcar cei din minister nu mai răspund de învăţământ: De când a ajuns Marga ministru, ministerul s-a numit: MEN, MEdC, MECT, MECI şi acum MECTS… Niciunde în denumirea ministerului nu se mai regăseşte învăţământul…

Formula e simplă: Elevi leneşi şi dobitoci devin studenţi reduşi mintal care devin profesori inepţi care pregătesc elevi mai dobitoci din care ies studenţi şi mai cretini… etc, etc, etc…

Viitor de aur sinistru ţara noastră are!

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Va răspunde cineva?

18/07/2010

Astăzi a fost înmormântat un tânăr. Un tânăr de 19 ani. Înmormântarea sa nu a fost foarte mediatizată, căci nu aducea rating, nu aducea câştig. Nu s-au montat care de reportaj, iar înmormântarea nu a fost fixată astfel încât să fie transmisă în direct de ştirile de seară. Şi ce interes ar fi avut Pro TV, de exemplu, să filmeze cum era coborât în mormânt sicriul unui tânăr de 19 ani care nu avea notorietatea unei cântăreţe sinucigaşe?

Tânărul de care vorbesc a murit miercuri spre joi, dar moartea sa a trecut aproape neobservată. Site-urile de ştiri Realitatea.net şi Antena3.ro au înghesuit câteva rânduri în marea de articole mai mult sau mai puţin inepte referitoare la sinuciderea unei cântăreţe. Căci din acest suicid se putea scoate un bun câştig, atât din audienţe, cât şi din publicitate. În fond, doar asta contează. Dacă ai o notorietate mare şi se poate profita de pe urma morţii tale, speculând interesul morbid al telespectatorului român, care e ahtiat după nenorociri, atunci se scrie despre tine, curg emisiunile şi articolele valuri, valuri. Dacă eşti prea tânăr ca să fii cunoscut, căci eşti doar sportiv la o echipă locală, soarta ta este rezumată în câteva rânduri pe ultima pagină. Nu sunt aduşi zeci de psihologi, nu sunt intervievaţi zeci de colegi de breaslă, nu se fac emisiuni interminabile, nu sunt difuzate înregistrări şi poze cu tine. Căci nu eşti suficient de profitabil.

Acest tânăr avea tot viitorul înainte daca nu era acel accident stupid din luna martie când Alex a fost accidentat grav în timp ce făcea ceea ce iubea mai mult: în timpul unui meci de rugby.

O simplă clipă blestemată, şi visul unui tânăr sportiv apunea pentru totdeauna. Marele lui ghinion a fost că respectivul meci de rugby s-a petrecut în România. Dacă accidentarea ar fi avut loc într-o ţară civilizată, poate ar fi avut o şansă. Dar aşa, sistemul sanitar românesc i-a fost fatal.

Oare va răspunde cineva? Pe teren a fost un cretin cu diplomă de medic, care a permis ca Alex să fie scos de pe teren de parcă ar fi fost un sac de cartofi (se vede asta în filmuleţul de pe site-ul ziarului Găndul). Nu s-a obosit să respecte protocolul şi să aştepte targa şi să-i monteze un guler special pentru a-i imobiliza gâtul, ca o minimă precauţie standard. Pentru medicul respectiv era, probabil, mult mai important să continue meciul. Dacă ar fi după mine, acestui medic ar trebui să i se retragă dreptul de liberă practică, şi să i se interzică definitiv să mai practice medicina. Nu l-aş mai lăsa să fie nici măcar veterinar. Ba chiar m-aş strădui să-l şi trimit la zdup pentru câţiva ani pentru vătămare corporală.

Şi Salvarea s-a mişcat încet, iar Spitalul din Timişoara nu a fost chiar cea mai bună alegere, căci aici, în loc să i se amelioreze starea, i s-a agravat, fiind infectat cu stafilococul auriu. Din nefericire, transferul la Oradea s-a făcut prea târziu…

Deja a devenit un fapt obişnuit ca oamenii să intre în spital cu o boală, şi să iasă cu altele, dacă au norocul să mai iasă din spital în viaţă. Spitalele noastre sunt adevărate lagăre de exterminare, subfinanţate, prost administrate, şi cu cadre medicale pe care le doare la banană dacă pacienţii păţesc ceva sau nu. În Arad şi Timişoara lumea, în general, ştie: dacă vrea să aibă o şansă, merge la spital la Gyula sau la Szeged sau la Budapesta.

Cazul lui Alexandru Grădinaru, care a murit ca urmare a unor complicaţii în urma unei infecţii dobândite în spital, ar trebui să fie un nou semnal de alarmă. Ar trebui să cadă nişte capete la Spitalul din Timişoara. Dar mă îndoiesc că va răspunde cineva. Căci aşa e la noi, din păcate. Toţi găsesc scuze, şi nimeni nu pune interesul pacienţilor mai presus de interesul medicilor.

Până când, oare, întrebarea din titlu va avea ca răspuns doar o ridicare din umeri?

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Indignare

16/07/2010

Moto: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi, şi le zice: «Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.» Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă. (Luca 15, 4-7)”

Biserica Ortodoxă a decis că un creștin nu are dreptul la o slujbă religioasă de înmormântare în biserică, așa cum e datina, și cum prevăd canoanele. De ce? Pentru că cică ar fi păcătuit foarte grav, sinuciderea fiind un păcat.

Bun, să admitem că ar fi un păcat. Se ridică însă câteva probleme: Cine decide gravitatea acestor păcate care îți reduc din „drepturile” de creștin?

Un preot sau călugăr filmat în timp ce întreținea relații sexuale cu bărbați sau copii nu păcătuiește grav? Sunt cazuri și în cadrul Bisericii Ortodoxe, nu doar la catolici. Când e vorba de așa ceva, BOR spune că a fost o clipă de slăbiciune, o rătăcire, iar sancțiunea nu e nici pe departe atât de drastică precum refuzul de a i se îndeplini unui sinucigaș o slujbă religioasă în Biserică. Un om al bisericii, care fute în cur sau se lasă futut în cur este lăsat să intre în biserică (în sens de clădire) chiar și după săvârșirea păcatului respectiv, și chiar dacă nu există siguranța că după ce pupă icoanele, respectiva față bisericească nu se duce să se drăgostească iar cu ceva parte bărbătească. Unii nu sunt nici măcar excomunicați pentru asta. De multe ori, cea mai gravă sancțiune e mutarea disciplinară. Nu e păcat nici dacă lelea Safta din satul de pe deal își mai bagă, la spovedanie, capul sub patrafirul soios al duhovnicului, pentru a-i face și lui o mică bucurie înainte de vecernie. Căci în ochii BOR, să te lași futut în cur sau să sugi pula (sau să o dai la supt) e un păcat mult mai mic decât sinuciderea.

Am cunoscut studenți la Teologie care erau înnebuniți după pizdă, futeau tot ce prindeau. Îi durea în pulă de porunca cu preacurvia și cu râvnitul la muierea altuia. Căci toate muierile-s curve, și de aia au pizdă, ca s-o folosească. Și, după ce futeau tot ce prindeau, erau hirotonisiți ca preoți, căci erau cu sufletul fără pată…

Mitropolitul Tomisului, Teodosie Tomitanul, fost Snagoveanul, este filmat în timp ce lua mită. Și nu e păcat, a rămas Mitropolit. Și-a păstrat și porecla primită înainte de a fi mutat (bănuiesc că disciplinar) la Mitropolia Tomisului, o poreclă cu adânci semnificații: Șpagoveanu…

Mitropolia Ardealului a fost spartă, trunchiată, iar idealul pentru care a luptat toată viața Andrei Șaguna, și anume o Mitropolie ortodoxă unită, nescindată, în Transilvania, a fost spulberat dintr-o mișcare de condei, fiind divizată, doar pentru că lupta de orgolii și de bani pentru scaunul de mitropolit s-a terminat nedecis, și Sfântul Sinod al BOR a spart Mitropolia Ardealului în două, doar pentru a satisface un mare păcat, și anume orgoliul, păcat făptuit de Bartolomeu Anania și Liviu Streza.

Pentru BOR nu este păcat suficient de grav nici turnătoriile la Securitate, după cum nici furtul, BOR folosind în continuare locașuri de cult furate de comuniști de la credincioșii greco-catolici. Parohiile se acordă pe bani. Dar asta nu e păcat.

Nu este păcat nici faptul că, pe lângă salariu, preoții se lasă „încurajați” cu ceva bancnote doar pentru a face un parastas mai frumos, sau pentru a veni cu Iordanul la începutul anului. Iar dacă bancnotele sunt prea puține sau cupiura e prea mică, strâmbă din nas și comentează… Căci nu mai contează credința și pioșenia, ci valoarea strict pecuniară.

Dar un sinucigaș este tratat diferențiat. Acela nu are drepturi, nu e creștin… Biserica uită chiar învățăturile lui Isus. Ei sunt plini de păcate, și totuși aruncă cu pietre… Cine e cel care decide gravitatea unui păcat?

În fond, dacă un om a ajuns la sinucidere, s-a întâmplat ceva grav în sufletul acelei persoane. Ce a făcut Biserica pentru a salva acel suflet? Cu ce anume a pătruns Biserica la sufletul omului pentru a-i oferi alinare? Mesajul Bisericii în ultima perioadă nu are absolut nimic de-a face cu apostolatul și salvarea sufletelor. E doar un gheșeft ca oricare altul. Biserica doar cere bani și donații, fără a da oamenilor în schimb mare lucru. Sigur, am întâlnit și oameni ai bisericii absolut deosebiți, pioși, calzi, blânzi, cucernici, fără apucături lumești, fără înclinații pidosnice, fără foame disperată pentru ban. Dar aceștia sunt prea puțini.

Revin: Ce a făcut Biserica pentru a salva sufletul unui om, pentru a-i îndepărta gândurile negre, pentru a-i insufla curaj și încredere, pentru a-l întoarce spre Dumnezeu?

Biserica nu are nici o responsabilitate? De ce să fie sinuciderea un păcat grav și exclusiv al omului? Poate acel suflet nu ar fi ales varianta sinuciderii dacă Dumnezeu i-ar fi fost alături. Filosofic vorbind, Dumnezeu ce a făcut pentru acel om de a ajuns să se sinucidă? Sigur, avem liberul arbitru, doar noi alegem drumul în viață, după propria noastră conștiință. Dar, pentru aceasta, trebuie să avem niște repere. Unde a fost Dumnezeu când au fost stabilite aceste repere? Căci, de multe ori din păcate, oamenii ajung la o răspântie unde nu au cum să poată alege, ambele variante fiind la fel de grele și întunecate, neexistând cale de ieșire dintr-un impas grav. Pentru un suflet slab sau slăbit de încercările prea dure ale vieții, singura opțiune posibilă pare a fi, astfel, suicidul. Unde a fost Dumnezeu când acest suflet avea nevoie să-i fie insuflat un strop de curaj? Orice om își simte credința zdruncinată când vede atâtea nenorociri și atâta nedreptate în jur… Unde este Dumnezeu? De ce nu insuflă un strop de alinare? Și unde e Biserica? Biserica își neagă orice responsabilitate, pentru absolut orice. Căci asta este credința instituționalizată și birocratizată. În loc să fie un refugiu pentru cei oropsiți și sărmani, Biserica e un business pentru cei mai înstăriți.

Sinuciderea nu înseamnă lipsa de credință sau fuga de Dumnezeu. Dimpotrivă, este o grăbire la întâlnirea cu Dumnezeu. Căci învățăturile și canoanele Bisericii ne învață că doar Dumnezeu ne poate judeca și ierta sau pedepsi eventualele păcate. Chiar și rugăciunile, de exemplu Tatăl Nostru, sunt adresate către Dumnezeu, nu către Patriarhul BOR și nici către Sinod. „Tatăl Nostru care ești în ceruri … ne iartă nouă păcatele noastre”. Și atunci cu ce drept se pronunță Biserica și Sinodul cu privire la faptele noastre? Preoții sunt slujitorii Domnului, dar asta nu înseamnă că se identifică cu acesta pentru a stabili pedepse…

Cu ce drept mi se interzice mie, sinucigaș, să fiu depus pe catafalc în biserică pentru o slujbă religioasă? Eu deja am ajuns la judecata lui Dumnezeu, el stabilește dacă sufletul mei va huzuri în rai sau se va perpeli în iad. Sunt mort, iar sufletul meu a pornit deja spre Judecata lui Dumnezeu. Cu ce drept mă mai pedepsești tu, ca Biserică? Ce vină mai are trupul meu trecător? Căci sufletul a ieșit deja de sub jurisdicția obtuză și hrăpăreață a Bisericii, și s-a încredințat deja înțelepciunii divine!

Și cu ce drept face Biserica discriminări? Unii sinucigași pot avea parte de o înmormântare creștinească, iar alții nu? Care sunt criteriile după care Biserica le acceptă unora dreptul la „un loc luminat, un loc cu verdeață, un loc de odihnă, unde nu este nici întristare nici suspin, ci numai viață veșnică”? Adică unele suflete au dreptul la un loc fără întristare, iar altele nu? Dacă m-am sinucis, nu am făcut-o de vesel ce eram, ci pentru că mi-era sufletul amar și îndurerat. Cine ești tu, Biserică, să-mi negi accesul la un loc fără întristare? Doar Dumnezeu poate face asta, când mă va judeca după întreaga mea viață și după întreaga mea existență. Căci oamenii pot judeca strâmb, iar Dumnezeu este drept.

Da, am păcătuit! Dar pedeapsa o primesc de la Dumnezeu. Rolul Bisericii este de a se ruga pentru mântuirea sufletului, chiar și pentru un suflet rătăcit! Cu ce drept refuză BOR o slujbă funerară în biserică? Dacă ar fi pioși și credincioși, s-ar ruga pentru sufletul meu rătăcit. „Ceata sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi uşa Raiului; să aflu şi eu calea prin pocăinţă: eu sunt oaia cea pierdută; cheamă-mă, Mântuitorul meu, şi mă mântuieşte… Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deşi port rănile păcatelor; miluieşte zidirea Ta, Stăpâne, şi o curăţeşte cu îndurarea Ta şi moştenirea cea dorită dăruieşte-mi, făcându-mă pe mine iarăşi cetăţean al raiului…”

Poate ar fi cazul ca BOR să se abțină să dea pedepse de agest gen, chinuind și mai tare familiile îndoliate. Nu este îndeajuns suferința pierderii celui drag? Trebuie să-l omoare Biserica încă o dată? O fi sadism sau pură prostie? Poate ar fi cazul ca Biserica să-și schimbe canoanele, și să fie un sprijin pentru oameni și pentru sufletul omenesc, și nu un torționar ad-hoc. De multă vreme Biserica a uitat să ofere un sprijin moral și sufletesc, poate ar fi cazul să re-învețe acest lucru. Căci de la Dumnezeu ne vin toate. Căci a Sa este mărirea și puterea și slava. Iar Biserica nu are dreptul să aplice pedepse în numele său…

PSÎi rog pe fanaticii religioși, de orice religie sau credință, să mă scutească de idei fanatice și de exagerări…

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Revista presei (5)

15/07/2010

Am cam lipsit în ultima perioadă, iar explicaţia e una simplă: m-a abandonat laptopul. Definitiv şi irevocabil, căci se futu placa de bază şi, dată fiind vechimea de 3 ani, nu merită să investesc în una nouă. Din păcate, unele materiale pe care le pregătisem au rămas prizoniere pe laptop, căci încă nu mi-am salvat datele de pe HDD. Nu am bani pentru unul nou deocamdată, acum fac săpături să obţin un împrumut… Până atunci însă, sunt obligat să apar mai rar, căci nu prea am unde scrie. La serviciu nu am vreme, aşa că scriu pe unde apuc.

Până intru iar în normal, mă voi lega iar de titlurile unor articole din presă…

Ministrul Predoiu ne spune că Guvernul munceşte până la epuizarea resurselor fizice! Păi aţi reuşit, ne-aţi epuizat total resursele fizice! Ne-aţi adus la sapă de lemn, plecaţi dracului acasă, jigodii portocalii!

Acelaşi ministru ne spune că se mândreşte cu Guvernul. Atunci e grav. Dacă asta e tot ce aveţi voi mai bun, e chiar foarte grav. Aţi ajuns să vă lăudaţi cu un Guvern nefuncţional sau chiar incompetent. Bravo! (Trebuie, totuşi, să recunosc că ministrul are, parţial, dreptate. Sunt în guvern câteva personaje cu care s-ar mândri orice penitenciar de maximă siguranţă!)

Piticania se dă forţos şi ne spune că dacă nu vede rezultate la Finanţe, ministrul şi şeful de la ANAF pleacă. Păi bine, măi, pitibokule, noi suntem cu ochii pe tine încă din momentul în care marinarul a vrut o slugă în fruntea executivului. Şi n-ai dat rezultate. Ai falimentat complet ţara. De ce nu pleci, mă? Nu ţi-ar mai muri mulţi înainte!

Acelaşi zevzec a dat azi o tură pe centură. Oare vrea să se reprofileze? Că, la cât s-a prostituat intelectual pentru dictachior, ăsta ar fi următorul pas…. Oricum nu e bun de altceva, măcar ar câştiga un ban cinstit cu sudoarea frunţii curului (nu degeaba îl cheamă … bok)

De la Vosganian aflăm cele 7 nenorociri ale anului. Eu zic că greşeşte! Marile nenorociri ale anului 2010 sunt doar două: Băsescu şi Boc…

Pe plan extern, Realitatea.net ne spune că talibanii antrenează maimuţe teroriste. Păi asta e ştire??? Noi suntem mult mai avansaţi! Talibanii pedelişti au antrenat maimuţe pentru a le face europarlamentar!

La final aflăm că arsenicul ar putea trata leucemia. Aici trebuie să recunosc, cercetătorii au dreptate. Arsenicul vindecă cele mai multe boli. Definitiv! Că doar şi groparii şi preoţii au nevoie de un loc de muncă…

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Azi sunt melancolic….

09/07/2010

Matematici prezidenţiale

08/07/2010

De parcă am reedita sloganul de dinainte de 1989, „nici o masă fără peşte”, săptămâna aceasta am avut sloganul „nici o zi fără Zeus”… Cu ocazia inundaţiilor, şi chiorul şi piticul s-au repezit să apară în mijlocul mulţimii, să creadă lumea că le pasă… Mă rog, nu le-a prea ieşit, căci s-au dovedit nervoşi şi isterici ca o muiere nefutută.

Picându-i fisa, cu multă întârziere, că un localnic din Dorohoi i-a spus că ar fi preferat să vadă ingineri (apropo, n-a ştiut bietul om, dar a văzut un inginer, căci Zeus e inginer ca pregătire, diplomele Institutului de Marină fiind de inginer sau similare), Zeus şi-a amintit că are pregătire tehnică, şi s-a pus pe calculat: Adică debit Prut + debit Dunăre + debit Siret = apă, nu inundaţie! Zeus dixit, adică!

Păi bine, mă, dictachiorule, nu e aşa simplu. Cu natura dezlănţuită şi inundaţiile nu e ca şi cu băutura, bre!Or fi ele tot lichide, dar nu e ca acasă, când aduni tu debit whisky + debit sifon + cuburi gheaţă = şpriţ! E mare diferenţă! Ploile sunt patronate de Sf. Ilie, whisky-ul e patronat de (Sf.) Jack!

Şi matematica nu e simplă! Deloc! Păi la alegeri, tot poporul a adunat şi răs-adunat voturi, şi nu ieşeai tu preşedinte. Noroc cu echipa ambasadei din Paris, din care făcea parte şi Baconschi! A adunat şi el, şi astfel ai ocazia să urli la sinistraţi (pe principiul: o nenorocire nu vine niciodată singură! După inundaţii, hop şi chiorul!) Ei, la fel e şi cu debitele. Aduni tu, aduni, şi nu iese. Dar nu uita că din echipa Guvernului face parte şi … Baconschi. Şi, brusc, calculele devin altă poveste 😀

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”


Se întâmplă iar!

07/07/2010

De când jumătate din popor a decis că Zeus este cel mai potrivit să conducă România încă cinci ani, mizeria și dezastrul care au cuprins țara sunt fără cale de întoarcere. Este un coșmar perpetuu din care nu vom mai putea ieși niciodată. Trăim în junglă. Poliția e prea ocupată cu presa, cu propriii angajați și cu paza guvernanților, și, în timpul ăsta se înmulțesc jafurile și actele de violență. Nu mă miră. Într-o țară în care Președintele, într-o atitudine nedemnă de funcția pe care o deține și cu situația de moment, își permite să facă crize de isterie și să fie extrem de agresiv cu cei mai slabi decât el, era firesc ca lucrurile să degenereze, și orice gunoi cu aere să creadă că-și poate impune voința prin forță, cu pumnii și picioarele.

Nici n-au trecut bine 3 luni de când un animal din Craiova a bătut un om de 62 de ani pe trecerea de pietoni, omorându-l. A scris Mordechai aici și aici, am scris și eu, au scris și alții. Nu am auzit de noile evoluții ale cazului. Nu am auzit ca ucigașul să fie trimis în judecată…. Tăcere totală, vinovată fiind și presa, că nu a insistat.

Văzând lipsa de reacție a societății și pasivitatea justiției, și luând exemplu de la atitudinea violentă a nevroticului din fruntea statului, un alt derbedeu și-a închipuit că poate să-și facă dreptate cu pumnii. De data asta un om de 67 de ani și-a pierdut viața doar pentru că a avut ghinionul să ajungă în pumnii unui șofer mult prea nervos, de data asta în Argeș, județul mafiei permiselor (apropo, oare ce rezultat a obținut acest șofer la testarea psihologică pentru permisul auto?).

Oare câți oameni mai trebuie omorâți în bătaie pe șoselele noastre până va începe justiția să-și facă datoria?

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”