Pitibok, bagă-ți diploma pe foc!

Moto (citez din memorie): „În România, nimic nu este mai permanent decât temporarul” (S. Oprescu, Primar general, la Sinteza zilei, Antena 3, 16 iunie 2010)

Piticania a comis-o din nou. De data asta cu o perlă pe care nici măcar un student retardat din anul III de la drept nu ar rosti-o. Astăzi, bokul a demonstrat că și-a luat examenele prin orice alte metode, în nici un caz prin învățătură.

Astfel, stârpitura a decis ca reprezentanții statului în consiliile de administrație vor fi obligați să doneze într-un așa-zis fond de solidaritate indemnizațiile, altfel vor fi retrași sau demiși…

Oare unde a învățat dobitocul acesta ideea de donație obligatorie? Păi donația este un act de voință consensual… Nu poate fi obligatoriu în nici un caz… Oare cretinul acesta își dă seama ce implicații are această chestiune? Nu mai spun că, la moartea așa-zișilor donatori din obligație, complicațiile vor fi enorme în cazul în care se vor ridica probleme specifice dreptului succesoral precum raportul donațiilor sau reducerea donațiilor…

În primul rând, este o inepție juridică și, în mod normal, dacă CCR nu ar fi încălecată brutal de Dictachior, ar fi respinsă ca neconstituțională, încălcând mai multe drepturi fiundamentale. Dar bokul e obișnuit, face colecție de OUG neconstituționale…

În al doilea rând, este dovada faptului că pedeleprele au renunțat la cota unică de impozitare. Pretinzând să donezi niște bani fără voința ta, ți se impune practic un impozit. Dar, pentru că nu puteau recunoaște că au renunțat la cota unică, dovedind o nouă minciună de campanie, au încercat să găsească o altă formulă, mai șmecherească. Acum vor donații pentru solidaritate. Dar tot impozit se cheamă că este.

În al treilea rând, s-ar putea ca unii dintre donatorii siliți să aibă suficiente coaie ca să atace în instanță (și să câștige) o eventuală demitere – sancțiune pentru refuzul de a dona.

În al patrulea rând, din punctul meu de vedere, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 din Codul Penal (constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă ceva sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul”).

Ce mă deranjează pe mine?

Bok este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca. Este al doilea prim – ministru care face de râs Ardealul și care este absolvent al acestei facultăți, după premierul de tristă amintire Victor Ciorbea.

Auzind inepțiile debitate de bok, având și exemplul lui Ciorbea, orice om normal ar putea crede că Facultatea de Drept din cadrul UBB din Cluj – Napoca este o facultate slabă, care scoate doar imbecili. Ceea ce este profund nedrept și complet neadevărat. Din păcate, cei doi zevzeci au stricat complet imaginea Facultății. Cine va mai avea curajul sau dorința de a angaja absolvenți de aici după ce vede exemplele date de cei doi?

Dacă voi fi măturat de valul de concedieri din sectorul bugetar, cum voi putea spera să găsesc un loc de muncă în domeniul privat, fiind și eu absolvent al acelei facultăți? Păi orice patron îmi va râde în față, gândindu-se la cei doi…

Așa că spun cu convingere: Pitibok, bagă-ți diploma pe foc! Și nu mai spune unde ai făcut facultatea. Că faci UBB de râs, din păcate…

Și fac un apel călduros către decanul actual al facultății: Vă rog să faceți demersurile necesare constatării nulității absolute a examenului de licență susținut de bok. Căci mă îndoiesc că acest examen a fost promovat de bok „pe bune”.

PS: Cei doi tâmpiți la care m-am referit mă fac să-mi zboare găndul la acest duet din opereta lui Carl Zeller (uitați-vă la cel cu ochelari, la mutrele pe care le face, nu vă seamănă cu cineva cunoscut? 😀 ):

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”

Anunțuri

One Response to Pitibok, bagă-ți diploma pe foc!

  1. shogunu' spune:

    Bre, vezi ca jignesti studentii la drept! (nu conteaza anul). Nici un pustan ajuns la gimnaziu n-ar fi scos asa ceva pe gura! Da’ la ce te astepti de la boc?!?!? Ai vast vreodata goarna cu creier?!?
    Banzai!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: