Întrebare pentru Teo

O urmăream când făcea emisiunile de dimineață la Antena 1, cu Mircea Badea și Oreste. Avea energie, umor și spontaneitate, și se vedea că echipa era bine sudată… Mi-am dat seama că știe să facă show de televiziune, dovadă ratingurile pe care le obținea.

După ce a făcut echipă cu o pițifufă grasă, cu aspect de gospodină frustrată, și cu o lipsă crasă de umor, dar care încerca să facă glume forțate (parcă Tanța îi zicea), nu i-am mai urmărit emisiunile. E drept că nici timpul nu mi-a mai permis să mă uit așa des la TV.

Am aflat după aia, cu dezamăgire, că a intrat și ea în politică, dorind să intre în Parlament din partea portocăcaliilor. Cu ajutorul pasivității moluștelor cu drept de vot, și pe baza notorietății obținute în vremuri apuse, a intrat în Parlament. Idealurile pe care le trâmbița, păreau ok (familie, copii etc.). Pe baza acestor idealuri, m-aș fi așteptat să se manifeste în vreun fel cu privire la legile prin care Dictachiorul se răzbună pe popor, dijmuind grav veniturile și așa scăzute la limita subzistenței. Dar nu, Teo nu a reacționat cum m-aș fi așteptat. Dimpotrivă! Pentru a-și demonstra, probabil, atașamentul, față de ideologia fascistă a partidului care a propulsat-o, bine ascunsă în spatele unei indemnizații confortabile de parlamentar, mimând solidaritatea, Teo Trandafir ne spune nonșalant că „orice om s-ar descurca dacă ar câștiga numai 600 de lei. Și dacă ai doi lei în buzunar, tot îți iei o pâine, o pui în congelator și mănânci în fiecare zi câte o firimitură, dar nu mori de foame”.

Ei, bravo, Teo! Și dacă ai și un copil de crescut? Și curentul consumat de congelator cu ce-l plătești? Tu vorbești de la adăpostul sumelor câștigate până în acest moment ca om de televiziune. Dar dacă ai fi om de rând, fără conturi în bancă, eventual cu niște datorii, cum ar fi? Cum te-ai descurca dacă ai fi, de exemplu, liftieră, sau îngrijitoare la un liceu, și ai avea și un copil de 7-8 ani, cum te-ai descurca cu 600 de lei?

2 lei? O firimitură pe zi???

Auzi, Teo, hai să te întreb ceva, să-mi lămuresc curiozitatea:

Ce ai fost tu într-o viață anterioară? Gardian SS Nutriționist la Auschwitz?

(Textul acesta a fost scris și pentru a încerca să răspund provocării/ofertei lansate public de prietenul Mordechai 🙂 )

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”

Anunțuri

7 Responses to Întrebare pentru Teo

  1. Mordechai spune:

    Mişto-mişto , Arsuliciule. O să povestim noi mai multe pe subiectul ăsta, dar acum doar îţi fac cu ochiul şi îţi mărturisesc, prieteneşte, că oricât de adevărat e ce spui, în aritmetica aia clasică 600 împărţit la 30 era egal cu 20. Nu că asta ar schimba fundamental datele problemei.

    • arsulici spune:

      Să-mi fie rușine, că am o tonă de matematicieni în familie, dar n-am observat 🙂
      M-a enervat faza cu 2 lei zisă de ea, și n-am mai făcut calculul 😀

      • shogunu' spune:

        Nu te enerva bre! Ca asa o zis! 2 lei nu 20! Si trebe s-o crezi pe cuvint, ca doar a fost aleasa de popor.
        Acuma sa stai cu rigla de calcul sa socotesti tot ce zic alesii…
        Banzai!

  2. cineva spune:

    Bre, Arsulici, io as intreba-o altceva. Si asta nu pentru ca intrebarea ta nu e corecta. Ba da, e corecta. Insa eu i-as adresa o alta intrebare: de ce n-a ramas in televiziune sa-si vanda productiile de 3,3 lei pe mai departe altora si a acceptat un post de parlamentar la pedelepre in conditiile in care se poate trai cu 2 lei pe zi?! Ii mai ramaneau 1,3 lei pe care putea sa-i economiseasca! 🙂

  3. kekee spune:

    Esti mai inocent si naiv decat credeam.
    Pai credeai ca vaca care numea ” fratele meu ” pe aschilopatul ala de 1,30 m – Adi Minune , are coloana vertebrala ?
    Da o are , dar e din aia de rim .
    O BASHINA VICLEANA – ASTA E !
    Daca o vad vreodata pe strada ( desi nu cred , ca io sper sa nu mai calc in viata mea in Bucale ) – O SCUIP IN GURA – pur si simplu – cu o morga si calm englezesc – o flegma-n bot ii pun .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: