A mai rămas doar o zi până la cel mai grav atentat la siguranța poporului român din ultimii 20 de ani. Nu știu dacă e vorba de incompetență sau de un act intenționat de răzbunare pentru faptul că peste jumătate din românii din țară au avut curajul să nu-l voteze pe dictachior, dându-i „o lecție”.
Nu se poate vorbi de o asumare a răspunderii, căci de când au pus labele jegoase pe putere și pe bugetul de stat, jigodiile astea pedeliste conduse de cel mai sănătos fiu al poporului au dat dovadă doar de iresponsabilitate, o iresponsabilitate mascată cu fraze pompoase, cu multă demagogie, cu mult tupeu și multă agresivitate.
Este vorba, de fapt, de o tentativă de asomare a poporului! Nu-mi dau seama de unde vine atâta ură a pedelicilor împotriva propriului popor, căci măsurile anunțate, atât cele de „austeritate”, cât și cele care urmează, în domeniul medical, denotă o intenție clară de exterminare a poporului. Guvernanții nici măcar nu s-au obosit să se gândească la eventuale alternative (de exemplu să fure ei mai puțin!), căci e mai simplu să taie din venituri, căci moluștele de români nu vor opune prea mare rezistență!
Și ce e mai grav e că poporul se lasă futut în cur fără absolut nici o reacție serioasă. Pur și simplu rămâi stupefiat cu câtă pasivitate asistă poporul la „măsurile” anunțate. Rămâi stupefiat că poporul nu reacționează la faptul că a fost mințit cu nerușinare de matrozul chior și de piticania sa, nu reacționează la tupeul și cinismul lui Videanu, Berceanu, Udrea, Fluture, Vlădescu, Șeitan & Co. (este însă de apreciat că diavolul Şeitan nu a decis că pensionarii trebuie să „iasă din sistem” mai devreme, încă din anul 2011)
Se pare că mizeria aia de „Miorița” (nu Videanu!), impusă și îndoctrinată încă din școală ca fiind „înțelepciune” a poporului, și-a îndeplinit scopul, și a programat poporul de a asista cu pasivitate la tot ce se întâmplă, de a accepta orice rău, orice necaz, ca fiind „soarta” și, de aceea, poporul nu mai luptă pentru sine, pentru a-și crea o soartă mai bună.
Nu-mi pot explica în alt fel lipsa acută de sânge în pulă manifestată de popor. Cei care se revoltă sunt mult prea puțini.
La acel „mare miting” trâmbițat pompos de 19 mai, în Piața Victoriei, au fost anunțați 60.000 de oameni, și au fost, după estimările mele, maxim 25.000. Jalnic. Era vorba deja de scăderea salariilor și a pensiilor. În orice țară normală, la asemenea vești, piața ar fi fost plină! Acolo ar fi trebuit să meargă toți bucureștenii, nu doar sindicaliștii, nu doar bugetarii! Căci scăderea pensiilor îi va afecta și pe cei care muncesc sau au muncit la privat. Căci scăderea salariilor afectează puterea de cumpărare și, indirect, vor fi afectați și privații. Trebuia să fie acolo și delegații din județe…
Trebuia să fim TOȚI! Săptămâna trecută, la o manifestație în Lisabona, au fost peste 300.000 de oameni! Iar în Grecia am văzut cu toții cât de unită e populația!
Și așa-zisa „grevă generală” organizată de sindicate în 31 mai a fost un fiasco, ca un film pe un scenariu prost. O mare greșeală a fost lipsa unui mesaj unitar al sindicatelor. O grevă generală cu o asemenea miză nu se face doar pe o zi, că doar nu e șezătoare sau excursie!
Trebuia o grevă generală ÎNCEPÂND cu 31 mai. Iar grevă generală înseamnă TOȚI, nu doar unii. Participarea a fost jalnică, și este cea mai bună dovadă a lipsei de unitate a „poporului” (iar pedelicii știu asta, și profită din plin).
Profesorii știu doar să se smiorcăie că o duc rău, că n-au bani, dar când e vorba să lupte pentru drepturile lor, stau deoparte (păi să vedem, să ne mai gândim bla bla bla). Se gândesc că nu vor fi plătiți pentru zilele de grevă, fără să țină cont că miza e o scădere DEFINITIVĂ de salariu cu cel puțin 25%. Se gândesc că e sfâşit de an şi, dacă sunt în grevă, nu vor mai primi pacheţelele cu care sunt obişnuiţi.
Cei de la CFR, METROREX şi RATB au făcut un pic de gălăgie şi atât… Un fel de labă tristă în batistă! Funcţionarii publici au fost ceva mai serioşi, dar au cedat repede văzând atitudinea de non-combat a moluştelor din învăţământ.
Dacă ar fi intrat TOȚI în grevă, și dacă s-ar fi ținut cu seriozitate de grevă, guvernanții NU ar fi putut ignora voința UNITARĂ a poporului. Dar aşa, după marele fâs din 31 mai, pedelicii îşi pot permite orice, văzând că românii sunt un popor de moluşte fără sânge-n pulă, care acceptă orice muie pe care ne-o dau pedelicii.
(va urma)
„Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”