Pe coclauri (1)

Iar sunt pe drumuri, este una din explicațiile faptului că n-am mai scris așa de multa vreme.

Deși e o muncă stresantă și, uneori, obositoare, unul dintre avantajele meseriei este că mai apuc să văd țara, măcar câte un pic, și pe fugă, nu pe îndelete, cum mi-ar plăcea. Astfel, urmare a unor strămutări decise cu totul arbitrar de către înțelepții judecători de la ICCJ, pașii m-au purtat la Zalău, Târgu Mureș și Cluj.

Ca să ajungi din Arad la Zalău e o adevărată aventură. Cred că aș fi putut ajunge, într-un timp mult mai scurt, la Bagdad!

Neavând mașină, și nedorind să-mi înghesui gingașa făptură (de o majă și jumătate) în autocar, am apelat la serviciile CFR-ului.

Am plecat din Arad miercuri noapte. Acceleratul Timișoara – Sighet, un „clasic” al genului horror olfactiv.Vagonul de clasa 1 era aproape gol… În înțelepciunea sa deosebită, CFR ține neapărat să-i înghesuie pe toți plătitorii de bilet în același compartiment, deși i-ar fi putut rări un pic. Așa, erau 3 compartimente pline-ochi, restul goale. Nu-s mâță proastă, așa că mi-am mutat codița într-un compartiment gol și, până la Cluj unde trebuia să schimb trenul, nu m-a deranjat decât controlorul… (există și dezavantaje să călătorești singur în compartiment, că n-ai cu cine lăsa bagajele ca să mergi să te piși. Mă rog, cunoscând trenul, că mai făceam naveta cu el în facultate, am evitat cu stoicism buda).

La Cluj, aveam de stat o oră până la următorul tren… Am profitat de ocazie să fug până acasă, să-mi las o parte din bagaj. Mă sui în următorul tren – săgeată albastră – și am profitat de existența prizei, ca să-mi verific mailurile, până la Jibou, unde trebuia să schimb iar trenul. Iar aventură. Legătura spre zalău o aveam la 5 minute, iar Săgeata în care mă aflam întârzia…. Noroc că a fost foarte amabilă conductoarea, și a sunat la Jibou să țină trenul de Zalău, ca să prind legătura.

Ajung la Zalău, ploua, și era întunecat rău (deși era doar vreo 10 dimineața.) Când dau să ies din gară, abia am reușit să trec de un stol de ciori o gloată de țigani… Noroc că dimensiunile, asortate cu privirea neprietenoasă, mi-au deschis drumul :D. Din fuga taxiului până la hotel, orășelul mi-a lăsat o impresie proastă, de oraș cenușiu, mohorât, impresie care, însă, mi s-a schimbat total după amiază, când a ieșit soarele (și după ce trăsesem un pui de somn…)

(Va urma)

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”

Anunțuri

8 Responses to Pe coclauri (1)

  1. shogunu' spune:

    Iooooi! O maja jumate? La ce inaltime?
    Pai trebe sa inlocuiesti poza cu motanu cu una cu un tigru bengalez! 🙂
    Caut io una faina!
    Banzai!

  2. kekee spune:

    Zalaul e unul din cele mai aiurea orase din Romania.
    Oras muncitoresc ctitorit de impuscatul.
    Era fain daca mergeai cu masina .
    Arad – Oradea – Zalau !
    Pe marte cred ca sunt drumuri mai bune .

    • arsulici spune:

      Din păcate mi-am făcut maşina maioneză acu vreo 3 ani… şi n-aveam casco… Şi nici speranţe de alta încă n-am… 😀

      Am venit în schimb de la Cluj la Arad cu maşina cu un amic… Până la Oradea a fost ok…
      De la Oradea la Arad a fost oribil…

  3. kekee spune:

    Oreadea – Zalau !
    Mirobolanta !
    Daca nu iti lasi telescoapele acolo , nu mergi acasa ci direct la service, ca-s praf.
    ps.
    las’ , bine ca nu te-ai facut tu maioneza .

  4. feodor spune:

    Haidi, bre. Ai vazut ce avem. Doar nu era sa te plimbi pe malurile Senei si sa admiri Bucingamul.
    (nu te rade, ca am scris ce am vrut sa zic )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: