Să ai de-a face cu sistemul judiciar din România este o experiență cel puțin interesantă. Este ca o partidă de sex oral cu un pitbull, când tot ce poți face e să te rogi ca acesta să nu strângă prea tare din dinți.
Indiferent dacă ești reclamant sau pârât, victimă sau învinuit/inculpat, totul e o loterie grotescă, în care nu contează actele pe care te bazezi, ci relațiile, banii sau avocatul care te reprezintă. Nu contează dreptatea sau adevărul, ci influența.
În condițiile în care majoritatea concursurilor de admitere în magistratură sunt bănuite de a fi măsluite, au pătruns în sistem mulți oameni slab pregătiți, dar cu bani, care trebuie să-și amortizeze urgent cheltuiala făcută pentru admitere.
Mulți dintre judecătorii cu experiență s-au pensionat, iar cei care vin din urmă nu sunt încă suficient de bine pregătiți (nici nu ai cum să fii bine pregătit câtă vreme încărcătura de dosare pe om este absolut inumană, și atunci sau tratezi dosarul superficial, sau muncești 30 de ore pe zi…)
Unii sunt prea scârbiți, și atunci încep să nu mai pună suflet, să nu-și mai dea interesul…
Unii nu au capacitatea intelectuală de a practica dreptul. Deși se spune că la agricultură, fotbal și drept se pricepe toată lumea, deși toate fufele la TV sunt înscrise la (sau au absolvit) „dreptul la o facultate privată”, chiar nu e așa simplu cum pare.
De multe ori angajatorul mă întreabă ce șanse sunt. Și se supără când îi spun ca fifty-fifty. Căci să ai treabă cu sistemul judiciar este, mă repet, o loterie. Nu ai de unde să știi că adversarul va fi corect și nu va încerca să „umble” la rezultat. Nu ai de unde să știi dacă judecătorul se respectă suficient de mult cât să cunoască și să respecte legea. Recent am avut o surpriză neplăcută când, deși era invocată excepția de necompetență a instanței, președintele de complet a preferat să nu se pronunțe momentan pe excepție, ci a dorit să discute probațiunea. Ceea ce contravine grav legii, căci o probă dispusă de o instanță necompetentă este nulă. Nu se pot discuta probe până nu se stabilește competența instanței.
Alte probleme sunt generate de practica neunitară. Curtea de Apel București, de exemplu, pe o anumită problemă juridică, are două soluții diametral opuse, depinde la ce complet ajungi. În acest context, instanța inferioară, tribunalul, nu are cum să soluționeze corect o acțiune. Nici un judecător nu vrea să-i fie întoarse soluțiile în recurs, căci îi afectează dosarul profesional. În exemplul de mai sus, judecătorii de la tribunal nu pot ști ce soluție să adopte, câtă vreme, indiferent ce soluție adoptă la respectiva situație, există 50% șanse să le fie casată hotărârea de către Curtea de Apel. Iar acest lucru e absolut nefiresc.
La fel, am avut mai multe (vreo 11) dosare identice la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă a țării, care are și rolul de a îndruma la unificarea jurisprudenței. Patru din zisele dosare, absolut identice, au ajuns la același complet al ICCJ. Am primit, de la același complet, două soluții diametral opuse, 2 dosare într-un fel, și două exact opus, deși actele și argumentele din cele 4 dosare erau absolut identice. În total pe cele 11 dosare, scorul a fost 6-5. (Remarc cu plăcere că unul din complete a fost consecvent, a avut de rezolvat două din dosare, și a dat soluții identice).
Pe lăngă cele de mai sus, contează și atitudinea magistratului sau a procurorului. Poate fi ușor de cumpărat, poate face greșeli intenționate pentru a-și acoperi colegi potrivit principiului „corb la corb nu-și scoate ochii”, poate fi pur și simplu cretin, poate fi prea aglomerat de dosare, sau incompetent.
O notă aparte face justiția pe bază de praz, administrată în Craiova. Curtea de Apel Craiova este una dintre cele mai aglomerate din țară. Deși, dacă studiezi culegerile de jurisprudență, poți observa multe decizii corecte, temeinice, și bine motivate, să ai treabă cu justiția de aici poate fi un joc de ruletă rusească. Depinde pe cine cunoști, sau al cui fiu ești. E vina ta dacă ai avut ghinionul să fii victimă. Legea junglei are prioritate. Este binecunoscut cazul lui Justin Covei, un derbedeu de primă mână, care se mândrește cu multe dosare penale nesoluționate, și care a evitat deschiderea a multor alte dosare, doar pentru că pula din care a ieșit e atașată de un judecător al Curții de Apel. Judecător care nu a avut bunul simț să se retragă cu demnitate din funcție, iar CSM nu a luat măsuri împotriva lui, deși reputația acestuia s-a dus pe pulă datorită odraslei.
În acest context, orice derbedeu din Craiova își închipuie că poate face ce vrea mușchiul lui. Cum s-a întâmplat și cu scursoarea umană care a luat la pumni un bătrân care traversa regulamentar, cu nepoțica, doar pentru că traversa prea … încet. Iar acest derbedeu nu a fost arestat imediat, pentru că medicul legist, voit sau nu, a ignorat realitatea. Pentru acest medic, nu a contat faptul că bătrânul a fost snopit în bătaie. Infarct. Așa, din senin. Fără legătură cu bătaia. Că doar bătaia, ruptă din rai, e ceva firesc pentru un om bătrân, măcinat de grijile vieții. O sesiune sălbatică de pumni și picioare, poate fi benefică, relaxantă, ca o zi la spa, e imposibil să ducă la infarct, așa crede medicul legist (Aici îi dau dreptate lui Băsescu, multe diagnostice sunt greșite). Nu știu dacă doctorul a fost cumpărat, sau e pur și simplu cretin.
Pe baza concluziilor doctorului, procurorii decid să nu ceară arestarea preventivă, mai ales că derbedeul „se căiește”, deci nu prezintă. Doar după ce lumea a început să ia atitudine, s-a solicitat arestarea preventivă a mardeiașului, dar pentru o încadrare juridică penibilă. Iar acesta, probabil din remușcare, a declarat imediat recurs la sentința prin care s-a decis arestarea sa pe 29 de zile.
Trăim într-o lume tot mai violentă, în care justiția nu ne mai apără corespunzător. De aceea, mă alătur fără rezerve demersului prietenului meu Mordechai, care a scris aici și aici. Căci trebuie să luăm atitudine.
Au mai scris și mulți alții, de exemplu aici, aici, aici , aici și aici.
Trebuie să facem ceva, așa nu se mai poate. Trebuie să ne apărăm, am încasat suficient. Și unde-s doi, puterea crește, nu? Dar hai să fim mai mulți, cât mai mulți. Să facem multă gălăgie, să facem front comun, obligând astfel justiția și autoritățile să ne apere și nouă drepturile.
Să fie o justiție egală pentru toți, indiferent de poziția socială sau de funcția deținută. Să nu se întâmple ca Zeus să scape de răspundere pentru dosarul Flota, de exemplu, sau pentru tâlhăria săvâșită când a luat telefonul acelei ziariste, iar alții să înfunde pușcăria pe 10 ani pentru o găleată de cărbuni furată ca să aibă cu ce încălzi casa. Să nu se întâmple ca un derbedeu bătăuș, care a ucis în bătaie un om, să scape, iar un bătrân de 80 de ani să ajungă la zdup pentru că din pensia „nesimțită” de 300 de lei nu poate plăti o datorie…
Căci și noi, oamenii cinstiți, avem dreptul să trăim aici, în liniște. Să încercăm întâi prin solidaritate și prin atitudine civică unitară și fermă.
Căci nu vrem să se ajungă să răspundem la violență tot cu violență. Nu mai suntem în evul mediu, să punem mâna pe toroipan să ne facem dreptate singuri. Pentru asta există justiția. Care trebuie să se trezească, și să înceapă să-și facă datoria și să ne apere!
Căci dacă ajungem să ne apărăm singuri, apăi va fi vai de curul justiției.
„Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”
Publicat de arsulici 
Arsulici 