Trraian Guță

Din lipsa timpului, nu am apucat să scriu imediat despre statisticile preferate ale întâiului fiu al poporului portocăcaliu. O fac acum, căci mai bine mai târziu decât niciodată.

A scris deja prietenul Mordechai, și i-a ieșit atât de bine că a mai abordat o dată subiectul. A scris și Victor (de la Victor am luat şi poza), și acum hop și eu…

Alcoolicului îi place să emită enunțuri cu greutate, să dea statistici, să pară atoateștiutor în toate cele, un guru perfect (la fel făcea și un alt fuhrer fascist cu peste 70 de ani în urmă…).

Trebuie să recunosc că sunt confuz… După una din statisticile ebanianului, sunt majoritar. După alta, sunt minoritar.

Nu știu cine i-a furnizat aceste statistici spuse cu valoare de sentință asupra poporului. Or fi fost consilierii lui preferați, Jack Daniels și Jim Bean. Sau, fiindcă „cei 99%” rezonează cu un popor nomad, l-or fi informat cei din clanul McGregor.

Mă, alcoolicul dracului, cine paștele mă-tii ți-a dat voie să debitezi așa tâmpenii, mă? Acu înțeleg de unde a luat EBA puținii neuroni activi care i se zbat neputincioși prin cutia craniană: I-a luat de la ta-su!

Cine ți-a dat voie să jignești un întreg popor, mă? Mă, jigodie nenorocită, ai uitat că TU ești cel care ai dansat în birt cu țigăncile, bătându-ți, astfel, joc de funcția pe care o ocupi temporar? Ai uitat că TU ești cel care te-ai prins în horă cu Bercea Mondialul? Ai uitat că tu și cu nevastă-ta ați primit cadouri de la același Bercea? Ai uitat că fratele tău (îl știi, traficantul de arme) este cel care s-a pus pe nășit puradei la același Mondial? (Dacă stau bine și mă gândesc, cred că voi doi ați inspirat acest articol din Adevărul!)

Mă, nenorocitule, cum poți fi atât de ipocrit? Adică după ce ai pus eticheta de „țigancă împuțită”, vrei acum să te pui bine cu țiganii? Ai grijă, că aceștia, spre deosebire de tine, nu sunt imbecili! Eu înțeleg că trebuie să răsplătești sprijinul pe care ți l-au dat în campanie, dar ai depășit orice limită!

Ei bine, dă-mi voie să ți-o spun direct: Fac parte din acei 1% pe care se pare că îi disprețuiești. Și nu sunt singur. Ca mine sunt foarte mulți! Probabil tu visezi deja la un partid pezidențial umflat cu pompa, portocăcaliu-tuciuriu, de 99%, dar te înșeli amarnic, și vei vedea asta mai curând decât crezi!

Da, fac parte din cei 1%, și sunt mândru de asta! Iar tu nu ești decât un Zombie nenorocit, o otravă care ocupă absolut temporar cea mai importantă funcție în stat! Și te invit să te cari dracului în altă parte… Eventual să te faci bulibașă pe la vreo șatră, ca să fii în elementul tău…

În încheiere, îți fac și două dedicații muzicale de la noi, cei 1%:

Pentru aceste motive, Băsescu și Boc trebuie să-și dea imediat demisia!”

Anunțuri

15 Responses to Trraian Guță

  1. matusalem spune:

    Taica, la Mordechai, a pus un flacau maneaua asta 🙂

    Ce zici, o sa-i placa?

  2. john spune:

    ‘fuhrer fascist’ ? Confunzi termeni…

    • arsulici spune:

      Nu îi confund deloc. În germană, fuhrer înseamnă conducător, iar ebanianul este, evident, conducătorul PDL. Iar PDL este un partid cu puternice tendinţe neofasciste. Aşa că…

  3. […] căutarea democrației Sănătosul satului, liderul neînfricat al celor 99%, s-a înfofolit cu grijă în giulgiul hlamida violet și a plecat iar la plimbare, de data asta […]

  4. […] de Pink Floyd că ar fi ghei. Haoleu, o prostie ca aiasta n-am mai auzit încă… (E drept că sănătosul satului s-a trezit spunând că 20% îs ghei și 99% maneliști…). Păi văzând acest atac mișelesc, […]

  5. mifty spune:

    chiar confunzi termenii: fasciştii erau italieni, ciracii lui mussolini, iar hitler avea ciracii lui.
    btw, nu-l jigni pe hitler comparându-l cu băse: primul a redresat economia germaniei după un război care a adus-o, economic şi social, la pământ, şi asta fără un plan marshall, şi obligat să plătească nişte „despăgubiri de război” de-a dreptul nesimţite!!!!
    băse nu face decât să continue ca preşedinte ce-a început în ’90 ca ministru.
    atât.
    şi hârtiile n-au fost scrise de el!

    P.S. apropo, nu uita că pesede are majoritatea parlamentară.
    prin urmare, boc nu poate face mare rahat fără încuviinţarea tacită (sau măcar noncombatul) parlamentului… aşa că…

    • arsulici spune:

      Chiar nu-i confund…. Fascismul ca doctrină s-a născut în Italia, dar a fost preluat și adaptat ulterior de NSDAP în Germania… (ciudat, NSDAP era partid „socialist”, dar cu orientari de extrema dreapta 😀 – un fel de PDL 😀 ).
      Și se pare că am avut, din nou, dreptate, zicând de pedelici că-s neofasciști, că Udrea tocmai a dat citate din Goebbels 😀

      • mifty spune:

        când hitler scria „mein kampf”, mussolini era un fel de păcălici politic în peninsulă… aşa că-mi vine cam greu să cred basmul cu hitler inspirându-se din mussolini!! :))
        apropo, iar jigneşti naziştii comparându-i cu pdl!!!
        udrea poate să dea citate şi din zoso, că tot mi se rupe!!! >:P

      • arsulici spune:

        Să nu-mi zici că a apărut carte cu citate din Zoso din care ne putem inspira … 😀

      • mifty spune:

        păi o să apară… la editura „adevărul”, cu o prefaţă de mircea badea, şi o postfaţă de cătălin botezatu!!! :))

  6. kekee spune:

    @ mifty

    Fascism vine de la latinul fasces, care era un mănunchi de nuiele legate cu fâşii de piele roşii, şi la mijloc o secure de bronz, care reprezenta dreptul de ius vitae necisque, de viaţă şi de moarte a marilor magistraţi, iar nuielele dreptul de pedepse corporale de către cei mai mici ( exemplu de către litori ).
    A fost inventat de Musolini, în 1921, iar fasces era o trimitere la istoria glorioasă a imperiului Roman, ca mijloc de manipulare a broscarilor pe vremea aia, cam muritori de foame. Povestea e mai lungă, şi nu-s profesor.
    Musolini (născut la Predappio, ştiu că i-am văzut statuia când am fost la un coleg la nuntă, acolo ) era un pitic cabotin, dar mai are totuşi nostalgici, aşa cum are şi WC Tudor la noi ( tu cunoşti sigur unul ).
    Aşa că maestre , vezi că te pişi pe lîngă wc , reglează tirul, sau inchide şliţul.

    • miftosauron spune:

      … am senzaţia că cel care tre’ să regleze tirul e chiar cel care-mi cere treaba asta!!!
      arsulici încurca borcanele, considerând nazismul şi fascismul aceeaşi treabă, eu îi explic că nu e, vii tu, şi, practic, zici acelaşi lucru ca şi mine, dar cu alte vorbe, şi-mi ceri TOT MIE să „reglez tiru'”…
      io zic că-l ai tu dereglat demult, altfel nu-mi explic ce te-ai inflamat aşa!

      • arsulici spune:

        Nu, Mifty, tot tu eşti cel care trebuie să regleze „tirul”… Nazismul este o formă a fascismului, derivată din fascism, şi „condimentată” cu unele idei şi formulări noi… Practic nazismul şi fascismul este „aceeaşi treabă” cum zici tu…
        Dar asta e o discuţie mult mai largă, şi nu face obiectul acestui articol…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: