Lupul vrea să-și schimbe părul

27/01/2010

Recent am citit în presă că unii pedelici vor să schimbe ba numele, și să devină Partid Popular, ba simbolul electoral, propunând ba mărul, ba para. A scris Sebra despre asta, nu are rost să reiau și eu.
Eu le fac doar o sugestie: Dacă tot vor să devină Partid PoPULAr, n-ar trebui să-și adopte un simbol desprins direct din titlu? Ar deveni astfel clar, pentru toată lumea, cam ce putem primi de la acest partid neofascist:


Erare, hâc!, tiranum est!

27/01/2010

Traian Băsescu a plecat în prima lui vizită oficială după alegeri. O vizită necesară, pentru a răsplăti, probabil, voturile obținute de la cei pe care i-a cumpărat la kilogram, acordându-le cetățenia.
Limbut cum îl știm, nu a scăpat ocazia de a face o declarație oficială la plecarea din țară, declarație difuzată și de postul public Radio România Actualități. Acolo am auzit și eu noua „eroare de exprimare” a jalnicului dictachior.
Imediat mi-am pus întrebarea, firească de altfel, ce a cauzat această greșeală?
Să fi fost de vină faptul că textul a fost dactilografiat cu litere prea mici, iar cultura sa generală nu l-a ajutat să-și dea seama?
Să fi fost emoțiile provocate de faptul că are, în sfârșit, ocazia de a face o vizită oficială unui alt președinte, chiar interimar?
Sau a fost pur și simplu mahmur după o ședință prelungită mult în noapte cu consilierii săi apropiați Jack Daniels, Johnny Walker și George Ballantine?
Încep să mă întreb dacă nu cumva Băse a înțeles greșit și atunci când americanii i-au cerut să trimită trupe suplimentare la Kabul, în Afganistan? Nu cumva, beat fiind, a crezut că-i trimite pe soldați aici aproape, peste drum, la Cahul?
Sau l-a luat gura pe dinainte și a recunoscut că va da o fugă și prin Afganistan, pentru a găsi, probabil, noi piețe de desfacere pentru marfa frățiorului? 😀