Cu mucii în fasole

Categoric, anul 2010 începe sub semnul stresului, atât pentru noi, muritorii de rând, cât și pentru „noii” guvernanți. Stresul pentru noi este evident, căci asupra noastră se răsfâng brutal efectele crizei.
Pentru guvernanți, stresul este provocat mai ales de faptul că nu mai pot da vina pe „greaua” moștenire, având în vedere că noul guvern Boc este de fapt vechiul guvern Boc, ușor cosmetizat.

În acest context stresant, ministrul Finanțelor dă cu mucii în fasole, atât ca acțiuni, cât și ca exprimare.

Dorind să întărească departamentul de comunicare al Ministerului Finanțelor, pleziristul domn Vlădescu a adus oameni publici cunoscuți: Andrei Gheorghe și Dan Bittman. Se pare că tenebrele finanțelor au reușit să-l înfrângă pe „durul” numărul 2 al presei („durul” numărul 1 este celălalt dezaxat priceput la toate, CTP), după doar trei zile acesta fiind muci.

Ministrul Vlădescu nu a precizat cauza acestei stări. Munca la acel departament este chiar atât de grea? Oare de ce? Dacă ar spune adevărul despre deciziile care afectează finanțele, sunt convins că mulți ar înțelege. Aducerea unui prezentator TV și a unui lăutar ușor expirat arată dorința finanțiștilor de a „cosmetiza” cumva situația. E ca și cum ai pune o virgină în genunchi, cu gura deschisă, și i-ai spune: Hai, curaj, pune gurița, că de fapt nu e pulă, e banană!

Să fie oare situația atât de disperată că e nevoie de Gheorghe și Bittman pentru a masca dezastrul?!?

Sau pleziristul Vlădescu vrea, neapărat, o nouă nevastă, și, după metoda aplicată lui Boureanu (a altuia îi mai bună), caută prospătură? Păi atunci a greșit lăutarul! Trebuia să-l ia pe Mădălin Voicu, sau pe Gyuri Pascu, sau pe Cătălin Crișan, ca ăștia-s proaspăt divorțați și, deci, scăpa de unele complicații!

Oricum, știind că Ministerul pe care îl conduce cu batista în mână stă prost la categoria „comunicare”, trebuia ca măcar el, ministrul, să nu dea pe nas perle. Ce-o fi fost în capul lui când a dat pe gură secrețiile nazale? Nu cumva a sărbătorit venirea lui Gheorghe fumând un „joint”, după cum indienii lui Karl May fumau „pipa păcii”? Niște joint-uri ar justifica atât starea mucilaginoasă a „durului”, cât și declarațiile ministrului.

Oare cu cât îi plătește? Că, deh, obiceiul lui Gheorghe costă mult, fiind nevoie de bani și pentru „țigări”, și pentru avocați, ca să nu intre la bulău.

Și cum s-o fi făcut angajarea? Pe criterii de competență? Cine le-o fi verificat competența, oare? Că „Ești veriga slabă!” și „Ți-am dat un ineeeeel” nu sunt chiar etaloane de competență. Cine și cum a decis că ăștia doi sunt mai competenți decât alții, de exemplu CTP și Bănica jr., sau SR Stănescu și Puya? Sau Cristoiu și Adi Minune, ca să respectăm etalonul de înălțime stabilit de Muc cel Mic din fruntea guvernului.

Ministerul Finanțelor este, clar, autoritate publică centrală, cu sursă de finanțare bugetară. În mod normal, trebuie să existe o organigramă, cu dimensiunile stabilite prin Hotărârea de Guvern de organizare a Ministerului. Apoi, ocuparea posturilor din organigramă trebuia făcută respectând metodologia prevăzută de lege (Anexa 12 din H.G. 281/1993, Codul Muncii, Statutul Funcționarilor Publici etc.). Trebuia ca posturile vacante să fie scoase la concurs public, concurs anunțat cu 15 zile înainte de data concursului. Și, hopa pițigoiul! Nu cumva posturile vacante din instituțiile publice sunt blocate ca efect al O.U.G. 34/2009? Ba daaaaaaaaaa!

Și atunci? Cum au fost angajați? Analizând secrețiile nazale apoase, ca la gripa porcină???

Odată pornite de Sebastian Vlădescu, secrețiile nazale contaminează și restul Guvernului, Diavolul Șeitan de la Muncă dând și el cu mucii în fasole. Astfel, deși proiectul noii legi a pensiilor prevede penalități pentru pensia anticipată, Șeitan spune că: „De asemenea, o altă modalitate de scădere a numărului de funcţionari este cea în care, pe posturile libere nu se mai fac angajări. Şi nu în ultimul rând, cei care se apropie de vârsta pensionării vor fi informaţi că pot opta pentru pensie anticipată”. Deci sacrificăm, din nou, oamenii care au muncit din greu o viață, obligându-i să se pensioneze anticipat, cu penalizări(!). Căci, în fond, poporul se plânge prea mult, nu? Și, vorba Mariei Antoineta, dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!

Bravo, Șeitane, futu-ți-aș para mă-tii să-ți fut de dobitoc slugarnic! Adică vrei să profiți de numele tău diavolesc și să faci viața un iad pentru salariați și pensionari? Păi fii atent, că unii din noi abia așteaptă să-ți mănânce coliva la parastas!

Vedeți, de asta merge totul prost aici! Franz Lehar compunea „Țara Surâsului”. Sebastian Vlădescu a compus „Țara Mucilor”.

Și noi permitem toate astea. Bravo, națiune, halal să-ți fie!

Mai multe despre noii angajați de la finanțe au scris Mordechai și Ciutacu.

În încheiere, un mesaj pentru Sebastian Vlădescu: Pleziristule, am auzit că ai pus ochii pe firmele de pompe funebre, care cică ar face evaziune fiscală. Băi, dobitocul dracului, tu ești conștient că o mărire a taxelor în acest domeniu ar aduce, automat, o creștere a prețurilor? Cel mai ieftin sicriu depășește 500 de lei. Ți se pare prea ieftin? Sau vrei să lovești, încă o dată, în oameni? Și așa bieții bătrâni abia își duc zilele, vrei să nu aibă nici bani de sicriu? Vrei să stea oamenii cu morții în casă pentru că nu vor cum să-i înmormânteze creștinește din lipsa banilor? Îți dai seama ce dezastru ar fi pentru sănătatea publică???

Ai înnebunit? Sau atâta ai fumat cu Gheorghe că ți-ai făcut creierii muci??? Unde paștele mă-tii ai învățat economie tu, Boc și cu Șeitan? La Auschwitz??? Și acum vrei să ne extermini pe noi? Ei, bine, mai gândește-te! Eu încă nu am de gând să mor doar ca să fii tu fericit că scapi de un bugetar! Sunt un evazionist fiscal al pompelor funebre!

Sunt un viitor mort, încă viu, care abia așteaptă să te vadă căzând în groapa pe care ai săpat-o singur!

16 Responses to Cu mucii în fasole

  1. matusalem spune:

    Taica, n-ai aflat vestea cea buna ?
    Gnomul a aparut la televizor si a zis: gata, nu mai e criza, ca s-a votat bugetul. De acum incolo, trai pe vatrai. Lapte si miere. Adio injuraturi si flegme. Pupat piata independentii. Ura, traiasca.
    De aia i-au luat si pe aia la minister. Ca sunt bani, multi bani, pentru salarii groase si serioase, de bugetar.
    La forfetarul ala, oare cum urmaresc incasarea ?
    Isi fac ghiseu la intrarea in cimitire ?
    Coreleaza baza de date a fiscului cu baza de date a cimitirului, pe baza CNP-ului.
    Nu esti la fisc inregistrat, sau ai datorii, ramai afara, te duc neamurile mai acolea, pe malul unei ape si te arunca sub mal ?
    N-a platit firma forfetarul, te tine in soare, sa creasca viermii sanatosi, pana vine cu chitanta de achitare ?
    Da taxa de mediu pe putreziciune, de ce nu pun ?
    Ca doar te descompui si poluezi subsolul patriei.
    Vedea-i-as cu vata-n nas !

    • arsulici spune:

      Interesantă ideea cu corelarea bazelor de date 😀 Sper să nu mă citească nimeni de la Fisc, că e vai de noi 🙂
      Dacă vor crește taxele la sicrie și înmormântări, o să ajungem chiar la începutule creștinismului, și vom fi înmormântați ca Isus, doar înveliți într-un cearșaf, și puși într-o grotă…

  2. kekee spune:

    nţţţ, vom ajune ca indienii.
    O pălălaie mare, şi apoi cenuşa măturată in Gangele autohton.
    De revoluţie nu poate fi vorba, că meliţia şi securiştii şi-i ţine căcatul aproape, îşi hrăneşte bine câinii, porcu’.
    Dacă nu se iese (fapt care nu prea cred că-i posibil), pun rahaţii pielea poporului în băţ, ar trebui să li se spună celor mai tineri, că dacă nu ies în stradă, o să fie sclavii PE VIAŢĂ a lenei lu cocos, videanu , băsecu&comp.
    Dacă se face centrala nucleară , am pus-o , finlandezii FAC DE 10 ANI una mai mică, şi de la 4 miliarde au ajuns la 10, şi nu-i gata.
    Şi de ce ? Ca să ne vândă energia electrică produsă pe banii noştri, la suprapreţ.

  3. kekee spune:

    neeee , mai bine !
    Săpun ! brrrrr. sinistră idee.

  4. melami spune:

    Băăăi, venii aici doar să dau Bună ziua, ca o doamnă, şi mă contaminai de nervii voştri, aşa că da-ţi-mi voie să-i salut şi pe guvernanţi acum: Vedea-v-aş pe năsălie, cu bucheţel de mireasă pe piept, formolizaţi de iubitul vostru Cercel zis şi Porcina!
    Nah, că uitai ce-am vrut să zic… Nu-i nimic; revin io când mi-oi aminti!

  5. kekee spune:

    ce zici de Gionel ?
    mie mi se pare incredibil !

    • arsulici spune:

      A luat-o rău pe arătură. Nu are atenție distributivă, și îl stresează atacurile din mai multe părți. Toți îi vânează postul și, colac peste pupăză, fiică-sa a apărut aproape goală pe facebook… e stresat. Și cred că îi lasă gura apă după jeturile energetice Jack Daniels ale Dictachiorului 😀

  6. kekee spune:

    pe mine mă doare-n lulă şi de unu şi de altul, baiu-i că după faze d-astea, şi dacă chioru-i lasă pe români în chiloţi, peste 5 ani ne trezim cu un singur partid, şi un singur fiu iubit.
    Curva aia bătrână de Ilici l-a citit din prima, nu-i de el politichia.
    După mine halatul şi basca e de el.
    Maistru şef la Strungul Vesel S.R.L.

    • arsulici spune:

      Mă tem că și-ar prinde coaiele în strung 😀
      Tare mă tem că ai dreptate cu partidul unic… Deja se întrevede restaurarea Marii Adunări Naționale ca organ unicameral…
      Cât despre fiul preaiubit, ăsta a pierdut alegerile de sector… Singura speranță rămân succesurile obținute de capreta aia mică cu buze mari și breton…

      Nu știu de ce, pe mine flacăra asta violetă mă duce cu gândul la bancul cu „puțin puțin mov” 🙂
      Familia Geoană ne-a demonstrat ce se poate întâmpla ce se întâmplă dacă citești prea mult cărțile lui Coruț…

      • kekee spune:

        Si cind te gindesti ca a fost ambasador in state.
        Ne mai miram de ce se uitau aia ca la zulusi la noi.
        „Eu ambasador de la romania la voi.Romania iubeste tara mare America.Eu brieten cu voi „

      • arsulici spune:

        Dacă stau bine și mă gândesc la mandatele lui G.W.Bush jr, parcă nu mă mai mir așa de tare 😀

  7. melami spune:

    „… cei care se apropie de vârsta pensionării vor fi informaţi că pot opta pentru pensie anticipată”
    Asta-mi aminteşte de bancul ăla:
    De anul ăsta, pensionarii au voie să treacă strada pe roşu. De la anul, vor avea obligaţia!

Lasă un răspuns către kekee Anulează răspunsul